x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Educația copiilor români costă mai mult în timpul pandemiei

Educația copiilor români costă mai mult în timpul pandemiei

01 Apr 2021   •   14:15
Educația copiilor români costă mai mult în timpul pandemiei

În primul an al pandemiei de coronavirus, părinții au plătit mai mult pentru educația copiilor, raportat la anul 2018, deși cursurile s-au desfășurat mai ales online, arată Organizaţia "Salvaţi Copiii".

Costul mediu alocat serviciilor de tip "Şcoală după şcoală" s-a dublat, iar școala online a generat noi de costuri, precum achiziţia de laptop/tabletă, telefon mobil și echipamente auxiliare, cheltuielile medi pentru acestea ridicându-se la 5.800 de lei pe familie.
Totodată, 95% dintre părinţi afirmă că au suportat costurile ascunse ale educaţiei.

"Costul total mediu nepromptat (estimarea părintelui despre cât a costat educaţia copilului într-un interval de timp, fără a i se indica categorii de costuri) este de aproximativ 4.200 de lei, mai ridicat cu 1000 de lei decât cel estimat de părinţi în 2018. Cheltuielile ajung însă la 6.798 de lei, după însumarea răspunsurilor privind cheltuieli specifice (meditaţii, rechizite, manuale)", arată rezultatele anchetei.â

Circa 50% dintre părinţi au alocat peste 5.000 de lei pentru educaţia copiilor, în condiţiile în care şcoala s-a desfăşurat online.

Cele mai importante cheltuieli au fost alocate pe echipamente IT, manuale şcolare, materiale igienico-sanitare şi alimentaţie.

În plus, serviciile de tip "Şcoală după şcoală" au crescut față de peroada de dnaintea pandemiei, de la 10% în 2018, la 20%, costul mediu fiind de 4.200 de lei, dublu comparativ cu 2018.

Meditaţiile, care înainte reprezentau cele mai mari cheltuieli, au ajuns acum pe locul al treilea, cu o medie de 2.500 de lei, iar fondul clasei şi al şcolii, definite ca prestaţii obligatorii, nu au scăzut.
"Fondul şcolii este o contribuţie obligatorie pentru 13% dintre părinţi. Majoritatea celor care achită acest fond afirmă că nu primesc chitanţă. În mod surprinzător, această contribuţie a rămas, ca incidenţă, la un nivel similar cu perioada pre-pandemică, în 2018 studiile Salvaţi Copiii estimând că acest fond este obligatoriu pentru 13% dintre părinţi", arată sondajul.

Sondajul Salvaţi Copiii s-a desfășurat online, în februarie 2021, în rândul părinţilor care au cel puţin un copil în sistemul public de învăţământ preuniversitar. 

×
Subiecte în articol: copii cost educatie