Şomajul a scăzut în mod semnificativ în rândul persoanelor cu studii superioare sau medii, în 2017, comparativ cu perioada de dinainte de criza economică (2008), potrivit Monitorului Social, care a lansat, ieri, un nou infografic despre adâncirea decalajelor educaţionale dintre copiii aflaţi în mediul urban şi cei aflaţi în mediul rural - fenomen cu impact grav pentru viitoarea piaţă a muncii din România. Datele relevă, însă, că somajul a rămas la cote înalte în rândul celor care au absolvit opt clase sau mai puţin, iar viitorul nu este deloc roz, în special pentru cei din mediul rural. Statisticile demonstrează că dinamicile din interiorul sistemului educațional reduc drastic capacitatea copiilor de astăzi din mediul rural de a accesa o educație liceală.
Astfel, dintre copiii din mediul rural care au absolvit opt clase în anul 2008, doar 15,8% au absolvit liceul patru ani mai târziu, iar procentul absolvenţilor de liceu scade pentru generaţiile ulterioare. Accesul la studii este hotărâtor pentru determinarea probabilităţii de angajare.