x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii critică noua structură a anului școlar 2021-2022. Ei se plâng că nu a existat o dezbatere publică

Elevii critică noua structură a anului școlar 2021-2022. Ei se plâng că nu a existat o dezbatere publică

de Alice Petrescu    |    16 Feb 2021   •   17:21
Elevii critică noua structură a anului școlar 2021-2022. Ei se plâng că nu a existat o dezbatere publică

Consiliul Naţional al Elevilor acuză  Ministerul Educaţiei că a aprobat structura anului şcolar 2021 - 2022  fără a ţine cont, de opiniile reprezentanţilor societăţii civile. Elevii propun un calendar alternativ, potrivit căruia școala să înceapă în prima zi de luni a lunii septembrie și să se încheie pe 3 iunie.

 

Reprezentanții Consiliul Naţional al Elevilor susțin că majoritatea unităţilor de învăţământ preuniversitar din România nu dispun de aer condiţionat şi, astfel, organizarea cursurilor până la mijlocul lunii iunie (începutul lunii iulie pentru elevii din învăţământul profesional şi tehnic) afectează în mod direct calitatea actului educaţional, elevii şi profesorii fiind nevoiţi să participe la cursuri în condiţii de disconfort termic semnificativ.

De asemenea, elevii spun că "este absolut necesar" ca anul şcolar să înceapă în prima zi de luni din septembrie 2021, astfel încât cursurile, sesiunile practice din învăţământul tehnic, profesional şi vocaţional, dar şi examenele naţionale să se desfăşoare în condiţii optime.

În plus, CNE consideră că "fragmentarea" semestrului I creează "confuzie" în sistem şi generează fenomenul "goana după note".

Calendarul propus de Consiliul Elevilor:

Semestrul I - 16 săptămâni, după cum urmează:

Cursuri: luni, 16 septembrie 2021 - miercuri, 22 decembrie 2021;
Vacanță pentru grădinițe și clasele primare: sâmbătă, 23 octombrie 2021 - duminică, 31 octombrie 2022.

Vacanță de iarnă/intersemestrială: joi, 23 decembrie 2021 - duminică, 9 ianuarie 2022;

Semestrul al II-lea - 18 săptămâni, după cum urmează:

Cursuri: luni, 10 ianuarie 2022 - joi, 14 aprilie 2022;
Vacanță de primăvară: vineri, 15 aprilie 2022 - duminică, 1 mai 2022;
Cursuri: luni, 2 mai 2022 - vineri, 3 iunie 2022;

Vacanță de vară: sâmbătă, 4 iunie 2022 - data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului şcolar 2022 – 2023.

De asemenea, CNE propune ca, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar să aibă 32 de săptămâni de cursuri şi să se încheie la data de 20 mai 2022, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar să aibă 33 de săptămâni de cursuri şi să se încheie la data de 27 mai 2022.

×
Subiecte în articol: elevii structura anului școlar