x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Elevii din Capitală vor merge luni la școală. Decizia pentru scenariul roșu va fi luată în 48 de ore

Elevii din Capitală vor merge luni la școală. Decizia pentru scenariul roșu va fi luată în 48 de ore

18 Oct 2020   •   14:45
Elevii din Capitală vor merge luni la școală. Decizia pentru scenariul roșu va fi luată în 48 de ore

Rata de infectare în București a depășit prgaul de 3 la mie, dar elevii vor merge luni la școală. Ministrul Sănătății, Monica Anisie, a explicat pentru Edupedu.ro că elevii și copiii de grădiniță din Capitală “mâine se prezintă la unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile din ordinul comun, activitățile desfășurându-se în conformitate cu scenariul 2, ca până acum”.

“Mâine dimineață la ora 8:00 am convocat la Inspectoratul Școlar al Municipiului București inspectorii școlari de sectoare și inspectorii generali adjuncți pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice în sistem online”, a declarat ministrul Educației, pentru Edupedu.ro.

 

„3,02 e foarte puțin depășit, ca să panicăm lumea”

Prefectul Bucureștiului, Gheorghe Cojanu, a fost întrebat dacă școlile se vor închide având în vedere că rata de infectare în capitală a ajuns la 3.02 la mie. 

Prefectul a anunțat că nu se va o lua o decizie astăzi, o întâlnire a comitetului de urgență urmând să fie luată zilele următoare, informează Antena 3. 

“În legislație scrie că în 48 de ore comitetele pentru situații de urgentă judetene și cel municipal se intrunesc, după depășirea unei rate de 3. Deci dacă astăzi s-a anunțat, 48 de ore înseamnă luni și marti. 3,02 e foarte puțin depășit, ca să panicăm lumea. O să vedem, mai ales că rata dupa care ne orientăm noi este cea comunicată lunea. În fiecare luni e comunicată rata aferentă celor 14 zile anterioare”, a declarat Gheorghe Cojanu, pentru Edupedu.ro.

Bucureştiul a înregistrat duminică peste 700 de cazuri noi de COVID şi a trecut de pragul de 3 cazuri la mia de locuitori, ceea ce ar implica adoptarea unor măsuri suplimentare de restricție.

×