x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Examen național, cu subiecte unice, varianta pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli

Examen național, cu subiecte unice, varianta pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli

08 Apr 2021   •   22:00
Examen național, cu subiecte unice, varianta pentru ocuparea funcțiilor de directori în școli

Un examen național, cu subiecte unice, ar fi varianta optimă pentru ocuparea funcțiilor de directori în școlile din țară. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, se gândește că un astfel de cocnurs ar putea fi organizat înainte de luna august, când expiră actualele mandate.

Sorin Cîmpeanu a declarat, joi seara, la TVR 1, că profesionalizarea conducerii școlilor este un obiectiv în proiectul „România educată”, iar concursurile pentru ocuparea funcțiilor de directori de școli trebuie organizat.

„Concursurile trebuie să aibă loc, de preferință înainte de expirarea mandatelor actualilor directori în luna august. Nu este deloc simplu, deoarece avem examene naționale, avem titularizare și definitivat, avem foarte multe activități în calendarul acestui an școlar, dar, pe de altă parte, avem și condiții ce impun restricții cu privire la organizarea concursurilor”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul a precizat că varianta optimă ar fi un examen național, în primă etapă, de unde să se califice cei care obțin minim nota 7.

„Una din variantele pe care le luăm în calcul ar fi aceea de derulare a unui examen național scris cu subiecte relevante, cu subiecte unice în prima săptămână din luna iulie urmând ca, mai apoi, în etapa a doua, cei care vor fi reușit să treacă un plafon de minim nota 7 sau mai mult, oricum, nu sub 7, pentru că directorii de școli trebuie să fie, într-adevăr, cei mai buni, cei care își dovedesc abilitățile manageriale, la final de iulie, în ultima săptămână, ar putea fi organizată etapa a doua, în care să participe doar cei care au promovat examenul scris național. Este un obiectiv, este varianta cea mai bună”, a mai spus Cîmpeanu.

Potrivit ministrului, dacă acest concurs nu se va putea organiza în timpul verii, din considerente epidemiologice, el va trebui făcut imediat după reluarea școlii, în luna septembrie.

Cîmpeanu garantează că acest concurs va privilegia „competența directorilor de școli în detrimentul oricăror alte criterii”.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: examen national directori scoli