x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Repararea unei nedreptăți pentru studenții din străinătate

Repararea unei nedreptăți pentru studenții din străinătate

de Monica Cosac    |    02 Feb 2023   •   06:00
Repararea unei nedreptăți pentru studenții din străinătate
Sursa foto: Hepta

Tinerii români care studiază la universități de peste hotare vor putea beneficia de gratuitate la îngrijiri medicale atunci când revin în țară pentru vacanțe sau în vizită la familii, la fel ca și studenții din România, potrivit unui proiect de lege înregistrat la Senat. Propunerea legislativă este menită să repare o nedreptate reclamată de mai mulți ani - și anume: lipsa asigurărilor de sănătate pentru studenții români din străinătate - și să împiedice Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) să interpreteze eronat și discriminatoriu Legea Sănătății.

Proiectul, inițiat de senatorii PNL Nicoleta Pauliuc și Adrian Hatos și susținut de alți 49 de parlamentari, modifică, practic, Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul că, articolul ce prevede categoriile de persoane care beneficiază de asigurare medicală fără plata contribuției este completat, fiind menționați menționați în mod clar și studenții români înmatriculați în universități din alte țări europene.

Astfel, dacă proiectul va deveni lege, studenții și studenții doctoranzi înmatriculați într-o instituție de învățământ superior acreditată din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European, Confederația Elvețiană şi Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord vor beneficia, în România, de asigurare medicală fără plata contribuției, adică de servicii medicale decontate de CNAS.

În prezent, deși Legea Sănătății nu face o diferență între studenții români care învață în țară și cei care studiază în universități de peste hotare, în realitate, doar cei care învață în țară beneficiază de gratuitate la îngrijiri medicale.

„Studenților români înmatriculați la o instituție de învățământ superior din UE/SEE/CH/UK, care revin în țară pentru vacanțe sau în vizită la familii, li se refuză dreptul de asigurat, fără plata contribuției, printr-o interpretare eronată a legii”, spun inițiatorii proiectului în expunerea de motive.

„Discriminare susținută de CNAS”

„Acest tip de discriminare la care sunt supuși studenții români înmatriculați la o universitate din UE/SEE/CH/UK este susținut de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin invocarea unui principiu neprevăzut expres de Art. 224 (din Legea Sănătății – n.r.), respectiv principiul teritorialității. Din reglementarea care se află astăzi în vigoare nu reiese în niciun fel că legiuitorul a dorit un tratament diferit pentru cetățenii români care au statut de student: «beneficiază… studenții, studenții doctoranzi care desfășoară activități didactice», nefiind precizat niciun element de teritorialitate”, explică aceștia, subliniind că CNAS nu poate interpreta legea astfel încât să se încalce prevederile Constituției României, respectiv „egalitatea în drepturi”. 

Modificările propuse nu fac altceva decât să elimine „orice interpretare eronată și discriminatorie”, susțin inițiatorii.

Pauliuc: Au aceleași drepturi, indiferent unde învață

„Este evident necinstit faţă de nişte tineri bine pregătiţi pe care ni-i dorim să se întoarcă acasă şi să contribuie aici la dezvoltarea României. Şi cum să facă asta câtă vreme semnele pe care le transmite statul român, prin CNAS, sunt tocmai în ideea că nu sunt bineveniţi? Mi se pare absolut normal ca toţi tinerii sub 26 de ani care sunt studenţi să beneficieze de asigurare de sănătate şi dacă învaţă în România, şi dacă învaţă în străinătate. Mai ales că suntem ţara din UE cu cel mai mic procent de absolvenţi de studii superioare – doar 18% din populaţia cu vârsta cuprinsă între 25 şi 74 de ani, la o medie europeană care depăşeşte 30%”, a spus senatoarea Nicoleta Pauliuc, pe Facebook.

A condus la aglomerarea instanțelor

Această „interpretare defectuoasă” a determinat un număr important de studenți români care învață în străinătate să dea statul în judecată și toți au câștigat până acum procesele.

„Deciziile unanime ale instanțelor românești au fost în favoarea studenților nedreptățiți”, se mai precizează în document, unde sunt date și mai multe exemple în acest sens.

 

Pe lângă repararea unei nedreptăți făcute tinerilor care studiază peste hotare, propunerea legislativă mai are un impact pozitiv, arată inițiatorii, prin simplul fapt că activitatea instanțelor de judecată nu va mai fi împovărată cu multiplele dosare înregistrate pe fondul acestei interpretări a Legii Sănătății. 

×