x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Guvernul a aprobat cifra de școlarizare pentru anul 2022-2023

Guvernul a aprobat cifra de școlarizare pentru anul 2022-2023

11 Mai 2022   •   19:45
Guvernul a aprobat cifra de școlarizare pentru anul 2022-2023

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri cifra de școlarizare în învățământul de stat pentru anul școlar 2022-2023.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat la finalul ședinței de Guvern că în creșe și grădinițe au fost alocate 665.000 de locuri, iar în învățământul primar 935.000, un număr mediu pe an de 187.000 de locuri.

În învățământul gimnazial au fost aprobate 813.000 de locuri.

„În învățământul liceal, clasa a noua, avem 130.600 de locuri, la care se adaugă 11.000 de locuri pentru învățământul seral și cu frecvență redusă, clasa a noua. Avem, de asemenea, alocate 16.000 de locuri pentru clasa a 11-a seral și cu frecvență redusă”, a spus ministrul.

În învățământul postliceal sunt alocate 28.000 de locuri, iar pentru anul I în învățământul profesional sunt finanțate 60.000 de locuri. De asemenea, 30.000 de locuri sunt cuprinse în cadrul programului A doua șansă.

La nivel universitar, Guvernul a aprobat 63.729 locuri la licență, 36.642 la master, 3.220 la doctorat și 5.000 de rezidențiat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Sorin Cîmpeanu