x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie În ciuda pandemiei, tinerii români vor să înveţe afară

În ciuda pandemiei, tinerii români vor să înveţe afară

de L.Budin    |    21 Iul 2020   •   18:50
În ciuda pandemiei, tinerii români vor să înveţe afară

Tinerii români nu se lasă descurajaţi nici de pandemie, nici de Brexit, iar interesul lor pentru studiile în străinătate, inclusiv în Marea Britanie, rămâne la fel de ridicat ca în anii anteriori, arată Grupul EDUCATIVA. Organizaţia care dezvoltă proiecte în domeniul educațional arată că românii continuă să aplice şi anul acesta la programe de licenţă ori de masterat din Europa. 

 

 

Circa 8.000 de absolvenți de liceu și de învăţământ superior din ţară aleg, anual, calea studiilor în străinătate, arată datele UNESCO. Astfel, România ocupă locul cinci în clasamentul ţărilor din UE cu cei mai mulţi studenţi internaționali, destinaţiile lor preferate fiind Marea Britanie, Franța, Spania, Danemarca și Olanda.

 

Taxele cresc

 

De la anul, însă, taxele de școlarizare în universitățile de stat din Marea Britanie – principala destinație de studiu a tinerilor români – vor crește. Până acum, taxele de studiu puteau ajunge până la 9.250 lire sterline/an pentru programele de licență din Regatul Unit sau la 20.000 de lire sterline/an pentru programele de masterat.

În contextul retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, taxele de școlarizare pentru studenții europeni vor varia între 10.000 și 30.000 de lire sterline/an, începând cu 2021.

 

Alte condiţii de finanţare

Restricțiile sanitare şi evenimentele politice au ajuns să influențeze condițiile de finanțare ale programelor obișnuite de creditare. Marea Britanie nu va mai oferi, de la anul, sistemul de împrumuturi guvernamentale pentru studenţii europeni, iar numărul celor care își vor mai permite să plece la studii în Marea Britanie riscă să scadă considerabil, sunt de părere consultanții educaționali. Totuşi, tinerii care vor cu tot dinadinsul să înveţe în străinătate pot căuta soluţii de la instituţii non-bancare, ce oferă credite de studii pentru licenţă şi masterat, arată Grupul EDUCATIVA.

 

 

Avantajul de a căpăta experiență profesională încă de pe băncile facultății, posibilitatea de a învăţa într-o limbă străină, programele universitare bine adaptate cerințelor pieței muncii se numără printre beneficiile căutate de absolvenţi.

 

 

35.000 de tineri români învaţă peste graniţe.

 

 

×