x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie IN.TUNE - Innovative Universities in Music & Arts in Europe lansat la Oslo, în prezenţa reprezentanţilor UNMB

IN.TUNE - Innovative Universities in Music & Arts in Europe lansat la Oslo, în prezenţa reprezentanţilor UNMB

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Iun 2024   •   15:20
IN.TUNE - Innovative Universities in Music & Arts in Europe lansat la Oslo, în prezenţa reprezentanţilor UNMB

În luna iunie a avut loc la Academia de muzică norvegiană din Oslo, întâlnirea consiliului de conducere a Alianței IN.TUNE - Innovative Universities in Music & Arts in Europe, la care, din partea Universității Naționale de Muzică din București au participat doamna rector Diana Moș, domnul Nicolae Gheorghiță, prorector cu activitatea de cercetare și relații internaționale, doamna Angela Șindeli, manager administrativ, Emanuela Ioniță, studentă și Vlad Ghinea, doctorand al UNMB.

IN.TUNE este prima alianță dedicată domeniului muzicii și artelor reunind un consorțiu de instituții de prestigiu care împărtășesc o viziune colectivă de îmbunătățire a calității, performanței, atractivității și competitivității lor internaționale. Printre instituțiile partenere se numără Academia Norvegiană de Muzică din Oslo, Universitatea Națională de Muzică București, Conservatorul din Paris, Uniarts Helsinki – Academia Sibelius, Escola Superior de Música de Catalunya Barcelona, Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena, Universitatea de Arte din Haga – Conservatorul Regal și Universitatea de Arte din Belgrad.

La 6 luni de la înființare, au fost discutate strategii de management și configurațiile bugetare necesare implementării acestora, împărtășindu-se realizările partenerilor alianței în domeniile educației comune și mobilității, cercetării și inovării, precum și angajamentului social.

Grupurile de lucru pentru mobilitate și e-Learning au fost înființate, sunt în curs de definire noi formate educaționale comune și noi criterii pentru cursuri, module și programe online comune. A fost finalizată o prezentare generală a contextelor de cercetare din fiecare universitate parteneră și se află în curs de elaborare, un inventar și o analiză comparativă a activităților de cercetare. Planul pentru cursurile "Artistul ca profesor" pentru profesori este, de asemenea, în curs de realizare, primul curs fiind programat pentru anul universitar următor. Grupurile de lucru privind învățarea pe tot parcursul vieții și angajabilitatea, integrarea profesională și carierele durabile sunt înființate și active. A fost creată o matrice a activităților și strategiilor actuale ale tuturor instituțiilor partenere, care constituie o bază pentru viitoarele cursuri și activități comune.

Întâlnirea universităților partenere ale Alianței IN.TUNE a înregistrat astfel succese notabile ale proiectului lor de colaborare, realizările evidențiind angajamentul acestora de a promova inovarea, colaborarea și excelența în cadrul alianței cu certitudinea că pe viitor, fundația astfel construită va sprijini creșterea continuă și dezvoltarea unor inițiative educaționale, de cercetare și sociale de mare impact.

În cadrul diverselor manifestări artistice și științifice ale UNMB sau în care UNMB este partener principal este promovat de asemenea proiectul PNRR “Modernizarea infrastructurii digitale a UNMB pentru asigurarea accesului la învățământ artistic”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×