Mai puțin de jumătate dintre unitățile de învățământ din județul Sibiu iau în calcul revenirea la școală a tuturor elevilor, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean.
Astfel, reprezentanții a 15% dintre școli intenționează să monteze separatoare, iar 40% dintre instituții nu vor separatoare.
„Referitor la scenariile pe care le iau in calcul pentru revenirea la şcoală, 40% dintre şcolile din judeţ iau în calcul varianta de a reveni la şcoală cu toţi elevii, fără separatoare, în timp ce 15 procente din şcoli se gândesc la varianta de a reveni în totalitate la şcoală, cu separatoare. Scenariul hibrid, cu jumătate dintre elevi la clasă/jumătate acasă, este luat în calcul de către 20% dintre unităţi, în timp ce 10% dintre unităţi se gândesc la scenariul venirii la şcoală pentru toată lumea, cu jumătăţi de clasă şi cu durată redusă a pauzei/orei de predare. Alte combinaţii de scenarii sunt luate în calcul de restul şcolilor, desigur propunerea oficială urmând a fi făcută după data de 7 septembrie pentru toate unităţile de învăţământ", se arată în comunicat.
În județul Sibiu, există montate dispenser pentru dezinfectanți în 88% dintre unitățile de învățământ, în peste 70% dintre unități există termometre, iar 82% dintre unități au stocuri suficiente de dezintectanți, potrivit sursei citate.
Mai puțin de jumătate dintre școlile din Sibiu au tablete și alte echipamente electornice.
În cazul anului școlar 2020 – 2021 sunt luate în calcul trei scenarii, respective roșu, galben și verde, în funcție de situația epidemiologică.
Scenariul verde – în situația în care mai puțin de o persoană la mia de locuitori este depistată cu noul coronavirus, în ultimele 14 zile – prevede ca toți copiii să meargă la școală.
Scenariul galben – în situația în care între una și trei persoane sunt depistate cu noul coronavirus, în ultimele 14 zile – prevede ca preșcolarii, elevii din clasele 0 – 4 și elevii din anii terminali să meargă la școală, iar restul claselor să facă ore online.
Scenariul roșu – în situația în care într-o localitate sunt mai mult de trei persoane depistate cu noul coronavirus la mia de locuitori, în ultimele 14 zile – școala se închide, orele se fac online.
Scenariile ar urma să se actualizeze permanent, în funcție de situația epidemiologică locală.