x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Măsurile luate de Ministerul Educației în perioada următoare

Măsurile luate de Ministerul Educației în perioada următoare

30 Dec 2020   •   22:00
Măsurile luate de Ministerul Educației în perioada următoare
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministerul Educației va promova campania de vaccinare anti-Covid și solicită actualizarea informațiilor despre școala online. Conducerea ministerului a solicitat ca informațiile să fie transmise de fiecare unitate școlară prin intermediul inspectoratelor județene.

Instituția a solicitat mai multe informații de la toate unitățile școlare din România. Astfel, reprezentanții Guvernului au cerut reactualizarea datelor privind dotarea cu echipamente și conectarea la internet a elevilor, dar și a celor privitoare la accesul cadrelor didactice la tehnologia pentru predarea online. Se are în vedere și luarea în evidență a elevilor aflați în pericol de abandon școlar.

„Unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numărul elevilor aflati în situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, în vederea stabilirii planului de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online”, arată ministerul de resort.

Acesta se va implica și în campania de susținere a vaccinării anti-Covid.

„În vederea informării corecte a personalului din învățământ cu privire la campania națională de vaccinare, precum și în sprijinul încurajării vaccinării, Ministerul Educației va solicita tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 - https://vaccinare-covid.gov.ro/. Informațiile puse astfel la dispoziție vor constitui o contribuție la educația pentru sănătate a elevilor și studenților”, mai scrie în documentul Ministerului Educației.

Mediafax

×