x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie MEC: Numărul școlilor unde elevii fac cursuri exclusiv online a depășit 3.600

MEC: Numărul școlilor unde elevii fac cursuri exclusiv online a depășit 3.600

30 Oct 2020   •   15:15
MEC: Numărul școlilor unde elevii fac cursuri exclusiv online a depășit 3.600

În peste 3.600 de școli cursurile se fac exclusiv online, din cauza pandemiei de COVID-19. Aproape 5.000 de școli își primesc elevii prin rotație, iar în peste 9.100, copiii merg la cursuri în mod obișnuit, informează, vineri, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).

 

Potrivit MEC, 9.113 de unități de învățământ din țară sunt în Scenariul 1, verde, care implică participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

4.938 de unități de învățământ sunt în Scenariul 2 (galben). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

În 3.605 de sșoli, elevii nu vin în unitățile de învățământ, acestea fiind în scenariul 3 (roșu), iar preșcolarii și elevii participă la activități/lecții exclusiv online.

MEC precizează că dintre cele 3.605 de unități aflate în această situație, 369 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.236 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.

 

×
Subiecte în articol: şcoli cursuri online