x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Performanța unui tânăr de 11 ani: Eduard Ștefan, Campion mondial la matematică și membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu

Performanța unui tânăr de 11 ani: Eduard Ștefan, Campion mondial la matematică și membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu

de Redacția Jurnalul    |    10 Sep 2025   •   16:54
Performanța unui tânăr de 11 ani: Eduard Ștefan, Campion mondial la matematică și membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României” a Fundației Dan Voiculescu

Are doar 11 ani, dar a reușit deja să pună România pe harta performanței mondiale. Eduard Ștefan, elev în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Nicolae Titulescu” din Caracal, a câștigat Premiul I și medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică „Copernicus”, desfășurată la New York.

Tânărul a concurat la categoria de vârstă 1 și a obținut cel mai bun punctaj dintre cei 70 de participanți din întreaga lume. În urma acestor rezultate, Eduard a fost inclus și în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, ediția 2025, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Aurul de la New York se adaugă unui șir întreg de reușite. Eduard a obținut medalii de aur la Math International Challenge din Bangkok, la Olimpiada Internațională STEM – Matematică, precum și locul I la Concursul Internațional „StemCo”. În România, a fost „Campionul Campionilor” la Olimpiada Națională de Aritmetică Mentală de la București (2024), a câștigat aurul la Brașov (2025) și a dominat, trei ani la rând, Concursul Național LuminaMath.

Pe lângă matematică, Eduard este înscris pe mai multe platforme educaționale unde studiază la nivel de clase superioare discipline precum fizică, biologie, geografie, astronomie și istorie. A învățat chiar și limba japoneză și coreeană. Rezultatele sale excepționale au fost confirmate și de testul de inteligență WISC IV, unde a obținut un coeficient CIT de 148, fiind încadrat oficial în categoria copiilor supradotați.

Eduard nu excelează doar în domeniul academic. Este pasionat de pian, dansuri populare românești, actorie, lectură, astronomie, geografie, istorie și construirea de modele LEGO. Toate aceste preocupări îi hrănesc curiozitatea și îi completează personalitatea complexă.

Curiozitatea mă face să caut mereu mai mult. Întrebările îmi deschid drumuri noi, iar răspunsurile mă apropie de visul meu de a contribui la știință. Mă bucur să fac parte din campania «100 de tineri pentru dezvoltarea României». Îmi doresc să cresc, să învăț și să contribui prin pasiunea mea pentru matematică și științe la viitorul României”, spune Eduard.

În prezent, Eduard se pregătește pentru calificarea la Concursul Național LuminaMath și visează să îmbine matematica, informatica și inteligența artificială pentru a aduce valoare științei românești. Printre planurile sale se numără și realizarea unei culegeri de probleme de matematică originale, care să inspire alți copii pasionați.

 

 

×