x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Peste 300 de elevi participă la ultima proba scrisă la BAC- sesinea de toamnă

Peste 300 de elevi participă la ultima proba scrisă la BAC- sesinea de toamnă

27 Aug 2020   •   09:23
Peste 300 de elevi participă la ultima proba scrisă la BAC- sesinea de toamnă

Astăzi, joi, 27 august, elevii de liceu susțin ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat - sesinea de toamnă, la Limba și literatura maternă. Sunt așteptați 317 candidați, respectiv 285 de candidați pentru Limba și literatura maghiară, 18 pentru Limba și literatura germană, respectiv 5 pentru Limba și literatură slovacă.

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor derula în zilele de 28 și 31 august, respectiv 1 septembrie.

Afișarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12:00) și va fi urmată de etapa depunerii contestațiilor, în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

 

×
Subiecte în articol: bac proba