x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Apel de proiecte pentru dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ

Apel de proiecte pentru dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ

de Redacția Jurnalul    |    23 Dec 2022   •   14:26
Apel de proiecte pentru dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ

Ministerul Educației anunță, vineri, că a fost lansat apelul competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, finanțat prin PNRR, în valoare de peste 117 milioane de euro.

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a lansat apelul competitiv de proiecte pentru „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Alocăm 117.499.800,00 de euro, prin PNRR, pentru dotarea cu echipamente TIC de tip și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent în fiecare liceu, colegiu, școală profesională, precum și în palatele și cluburile copiilor. Totodată, în cadrul prezentului apel, cel puțin 120 de unități de învățământ secundar superior (colegii, licee, licee tehnologice, școli profesionale, inclusiv cele cu clase de învățământ dual) vor putea beneficia de un al doilea laborator inteligent dacă numărul de elevi înscriși în anul școlar 2022 - 2023 este de minimum 500. În acest caz, finanțarea pentru al doilea laborator inteligent se va acorda pe baza scorului rezultat din următorii indicatori (în ordine descrescătoare) - 50% - numărul de elevi (liceal) înscriși, 25% - media la examenul de bacalaureat pe liceu în ultimii 3 ani și 25% - rata de promovabilitate la examenul de bacalaureat (din numărul de candidați înscriși) în ultimii 3 ani”, potrivit comunicatului de presă.

În cadrul apelului vor fi finanțate achiziționarea de echipamente tehnologice, inclusiv mobilier ergonomic adaptat și integrat specific, pentru dezvoltarea unor laboratoare inteligente digitale, conform OME nr. 3497/2022 pentru aprobarea standardelor de echipare a unităților de învățământ preuniversitar cu echipamente tehnologice, cu modificările ulterioare, achiziționarea de conținut educațional, care va acoperi domenii din programa școlară și de software/licență cu specific educațional care să asigure distribuirea centralizată, în rețeaua locală, a materialelor didactice pe dispozitive, conectarea dispozitivelor din laboratorul inteligent la rețeaua de comunicații a unității de învățământ și instruirea cadrelor didactice pentru utilizarea echipamentelor aferente conceptului de laborator inteligent digital integrat.

Cererile de finanțare aferente acestui apel de proiecte se vor putea depune prin platforma electronică dedicată PNRR, cu respectarea perioadei de depunere: 23 decembrie 2022 - 1 martie 2023. În această perioadă, potențialii beneficiari ai apelului pot adresa întrebări legate de depunerea cererilor de finanțare la adresa de e-mail consultare.pnrr@edu.gov.ro.

De asemenea, Ministerul Educației va organiza, în această perioadă, cel puțin două sesiuni de instruire pentru solicitanți, în vederea creșterii capacității instituționale pentru redactarea cererii de finanțare.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: laboratoare inteligente invăţămănt