x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Şcoala care a eliminat cancelaria

Şcoala care a eliminat cancelaria

de Theodora Şutiu    |    29 Mai 2019   •   12:10
Şcoala care a eliminat cancelaria

În satul I.C. Brătianu din judeţul Tulcea, aflat pe malul Dunării, există o şcoală cu adevărat specială. Antoneta Împuşcatu, sau Toni, aşa cum îi spun cei mici, predă Fizică şi Chimie şi conduce de peste 25 de ani singura unitate de învăţământ din localitate. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat a fost desfiinţarea cancelariei. În mijlocul holului, a aşezat o masă modulară, unde stau profesorii, iar elevii se pot duce la ei să le ceară sfaturi sau ajutor în orice moment.

Pentru a ajunge la şcoală, Antoneta Împuşcatu trebuie să traverseze Dunărea cu bacul, în fiecare dimineaţă, pentru că locuieşte în Galaţi: „În fiecare zi, trec cu bacul la ora 7.00. În primii ani era dificil deoarece nu aveam unde să ne adăpostim pe bac și eram nevoiți să cerem voie marinarilor să intrăm în «careul» lor, așa numeau ei locul în care serveau masa. Acum totul este modernizat, fiecare bac are o mică sală amenajată cu bănci pentru pasageri”, a declarat directoarea, pentru “Jurnalul”.

O zi obişnuită

La Școala gimnazială „Ion Creangă” din satul I.C. Brătianu elevii învață în clase simultane. Dascălul povesteşte că atunci când a preluat şcoala, clădirea veche a intrat în renovare, iar muncitorii au dat jos tot de pe pereţi. Uitându-se la holul gol, lui Toni i-a venit o idee inedită: „Mi s-a părut extraordinar să fie transformat într-un spațiu în care să ne întâlnim toți, elevi și profesori. Atunci am solicitat ca pe un zid să se facă numai dulapuri în care să avem noi, profesorii, materialele, am cerut o masă modulară și o canapea. Am spus că acesta este locul în care ne vom întâlni, aceasta va fi cancelaria noastră. Aşa că noi suntem acolo și ne primim elevii; vedem dacă un copil este trist sau vesel, îi obișnuim cu salutul, le mai aranjăm căciula, începem orele. Interacționez cu toți copiii școlii – 105 la număr. În rest, sunt acolo și când se joacă, și când se supără. Dacă suntem la masă și lucrăm, ei vin şi întreabă ce facem: «Ce faceți, doamna?» – cei mari, cei mici întreabă «Ce faci?», sau «Auzi? Colegul X nu mă lasă pe balansoar». Nu țin la etichetă. Cei mici nu se sfiesc să vorbească, eu obișnuiesc să predau, prin metode experimentale, anumite noțiuni la științe la clasele mici. Doamnele învățătoare mă anunță și eu mă pregătesc: le predau despre magneți, curentul electric, volumul corpurilor cu forme neregulate”, mărturiseşte ea.

Profa cu trei facultăţi

Antoneta Împuşcatu a făcut Faculatea de Chimie la 20 de ani. A terminat-o în 1988, ca şefă de promoţie, iar ceva mai târziu a simţit că rămâne în urmă. Aşa că s-a înscris la Informatică, după ce şcoala din Brătianu şi-a achiziţionat primele calculatoare, şi a absolvit în 2002. Dar nu a fost de ajuns. Anul trecut a devenit licenţiată şi în Biologie pentru că vrea să fie pregătită pentru momentul în care fizica şi chimia vor fi înlocuite, în programa școlară, cu mult mai realistele ore de “Ştiințe”.

A forat un puţ şi a plantat copaci

Atunci când a fost numită directoare, Toni nu s-a lăsat de predat, ci şi-a propus să le ofere elevilor săi strictul necesar atunci când se află la şcoală: „În vara lui 1996, am săpat o fântână în curtea şcolii – până atunci căram apă cu butoaiele de la Dunăre. Satul nu era alimentat cu apă şi am aflat că directorul de la bac aduce o echipă să foreze un puţ pentru a avea apă la casa de bilete şi atunci m-am dus la el şi l-am rugat să foreze un puţ şi în curtea şcolii. Am cumpărat copaci şi am plantat în faţa şcolii, acum sunt mari, depăşesc clădirea, sunt de-o-seamă cu funcţia mea”, a mai declarat Antoneta Împuşcatu.

Foarte puţini copii de la noi din sat abandonează şcoala. Dacă nu ar interveni familia, noi am reuși, prin metodele noastre, să îi menținem la școală mai ușor pe cei care sunt în prag de abandon. Îi monitorizăm și după ce pleacă la Galați; avem colege pe la școli și ne anunță și ele când sunt probleme – mai ales absențe multe.

Antoneta Împuşcatu

 

 

×