x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Şcoală online pentru profesori

Şcoală online pentru profesori

de L. Budin    |    14 Oct 2020   •   09:37
Şcoală online pentru profesori

Profesorii care participă la programele Salvaţi Copiii România au opinat, într-un procent ridicat (35,4%), că lipsa competențelor digitale reprezintă un obstacol important în realizarea actului didactic în acest an școlar. Pentru a veni în sprijinul celor care trebuie să predea de la distanţă, organizaţia organizează un curs online gratuit.

Cele 650 de cadre didactice care au folosit, anul acesta, linia de consiliere ctrl_AJUTOR (iniţiată de organizaţie şi adresată celor care întâmpină probleme pe internet) şi-au exprimat temerile legate de accesul la carte al copiilor şi de lipsa competenţelor digitale a celor implicaţi în actul educaţional – fie ei elevi, cadre didactice sau părinţi. Un raport al Ministerului Educaţiei (în cadrul programului CRED) arată acelaşi lucru: anume, nevoia cadrelor didactice de a utiliza în mod eficient noile tehnologii.

 

Pericolele de pe net

Cursul „Profesor real într-o şcoală virtuală” are drept obiectiv, după cum declară cei de la Salvaţi Copiii, „oferirea cadrelor didactice din întreaga țară o experiență interactivă de învățare, care să faciliteze o mai bună înțelegere și integrare a mediului digital în procesul de predare, oferind în același timp o privire de ansamblu asupra oportunităților și riscurilor pe care acesta le prezintă”. Cu alte cuvinte, formarea are rol de susţinere şi a cadrelor didactice, dar şi a elevilor – pe care profesorii îi pot învăţa cum să se protejeze de pericolele de pe internet.

 

Platformă dedicată

Cursul se va derula pe o platformă dedicată, oferind participanților posibilitatea de a-l parcurge în ritmul propriu. Cumulează 15 ore de pregătire teoretică și 25 de ore de activități practice și este structurat în patru părți, cu accent pe formarea competențelor de creare de conținut, comunicare și colaborare pe internet și siguranță online. Se abordează următoarele teme: nevoile nativilor digitali și drepturile copiilor în mediul online, provocări în folosirea internetului, oportunități în folosirea internetului, parteneriatul școală-familie-comunitate.

Profesorii care doresc să se înscrie trebuie să acceseze un link de pe pagina web a organizaţiei.

 

Participarea la curs este deschisă tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

 

×