x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sindicaliștii din Educație vor să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis

Sindicaliștii din Educație vor să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis

13 Feb 2021   •   18:44
Sindicaliștii din Educație vor să se întâlnească cu președintele Klaus Iohannis

Sindicaliștii din Educație îi cer președintelui Klaus Iohannis să se implice în calitatea sa de mediator între stat și societate pentru a rezolva problemele din sistemul de învățământ, acuzând că premierul a tratat cu indiferență solicitările de dialog.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, îi cer președintelui Iohannis să stabilească o întâlnire cu ei pentru a discuta problemele din sistemul de învățământ.

Sindicaliștii acuză că apelează la președinte, în calitate de mediator între stat și societate”, întrucât, de la învestirea Guvernului Cîțu și până în prezent, „Florin Vasile Cîțu a tratat cu indiferență solicitările noastre de dialog, în vederea discutării și identificării celor ai bune soluții pentru rezolvarea problemelor stringente ale sistemului și ale salariaților săi, refuzând orice întrevedere cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din educație”.

Ei spun că cer acest lucru în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Iohannis educație