x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Statul „naționalizează” o treime din piața cărții 

Statul „naționalizează” o treime din piața cărții 

de Diana Scarlat    |    31 Aug 2017   •   09:00
Statul „naționalizează” o treime din piața cărții 

Reprezentanții editurilor din România au cerut sprijinul preșe­dintelui Klaus Iohannis, în lupta cu Guvernul, după ce s-a anunțat renunțarea la manualele alternative. Executivul a găsit o soluție pentru a evita, pe viitor, lipsa cărților de pe băncile elevillor, prin editarea lor de către stat, pentru a se evita blocajele cauzate de contestații. Editurile susțin, însă, că astfel vor fi lăsate fără o treime din încasările anuale și riscă falimentul. 

Guvernul va lua pâinea de la gură editurilor, dacă manualele școlare se vor tipări de către stat, după ce va intra în vigoare Legea manu­alului. Ideea tipăririi unei singure serii de manuale școlare, de către Editura Didactică și Pedagogică sau de Monitorul Oficial, a pornit de la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), după scandalul de anul trecut, când manu­alele nu au fost tipărite la timp. Istoria lipsei manualelor s-a repetat în ultimii 15 ani și niciun Guvern nu a luat măsuri. Practic, problema devenită permanentă este legată de licitațiile care sunt contes­tate la nesfârșit, astfel încât tipărirea se blochează, chiar și cu până la zece luni. 

Soluția pentru stoparea scandalurilor 

Guvernul actual a preluat proiectul de anul trecut al FSLI și l-a propus ca măsură, pentru a termina seria nesfârșită de scandaluri cauzate de lipsa manua­lelor școlare, în fiecare an. Dar astfel a izbucnit un nou scandal legat de posibila falimentare a editurilor. Mihai Mitrică, directorul executiv la Asociația Edito­rilor din România, a declarat că piața manualelor reprezintă o treime din piața totală de carte, adică 30-35 de milioane de euro pe an, din totalul de 100 de milioane de euro al pieței de carte, iar decizia Guvernului de a tipări statul manualele va afecta grav sistemul educațional din România. Minis­trul Educației, Liviu Pop, le-a mai dat o lovi­tură editurilor, cu decizia de a declara expirate toate materialele auxiliare, pentru viitorul an școlar. Federația Asociațiilor de Părinți (FNAPIP) a calculat afacerea auxiliarelor școlare (culegeri, caiete, jocuri educative etc.) la circa 80 de milioane de euro pe an. Federația a lansat, în luna aprilie, o campanie și o petiție online intitulată „Ghiozdanul nu este o povară!”, cererea principală fiind eliminarea auxilia­relor școlare, care acum sunt reevaluate și nu vor mai putea fi folosite decât dacă vor fi avizate de Ministerul Educației. 

Toți sindicaliștii susțin măsura 

Profesorii, părinții, elevii și reprezentanții sindicatelor cadrelor didactice susțin măsura propusă de Guvern. „Poate ar fi trebuit ca editurile să se gândească la acele situații în care, din cauza contestațiilor, elevii și cadrele didactie n-au beneficiat de manuale. Dacă această activitate este transformată într-o afacere ultraprofi­tabilă, trebuie să avem în vedere faptul că nimeni nu poate jongla cu interesele elevilor și ale cadrelor didactice. Până la urmă, manualele școlare sunt de interes național. Nu știu în momentul de față care este soluția cea mai bună, dar nu mai putem accepta niciun început de an școlar fără manuale de calitate”, a explicat, pentru Jurnalul Național, Marius Nistor, președintele sindicatului Spiru Haret. 

×