x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Subiecte ROMÂNĂ Evaluare Națională 2018. Avem subiectele pentru clasa a IV-a

Subiecte ROMÂNĂ Evaluare Națională 2018. Avem subiectele pentru clasa a IV-a

15 Mai 2018   •   12:06
Subiecte ROMÂNĂ Evaluare Națională 2018. Avem subiectele pentru clasa a IV-a

Subiecte Evaluare Națională 2018Elevii de clasa a IV-a susţin marți probele scrise la limba română din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de MEN.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării este de 60 de minute pentru fiecare test.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, în termen de cel mult şapte zile.

Click pe imagine pentru a vedea subiectele

 

Sursa Antena 3

×
Subiecte în articol: Subiecte Evaluare Națională 2018