x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Sute de școli se înfruntă online, la concursul ”ARISTOTEL”

Sute de școli se înfruntă online, la concursul ”ARISTOTEL”

06 Mai 2021   •   18:20
Sute de școli se înfruntă online, la concursul ”ARISTOTEL”

Înscrierile la Concursul ”Aristotel” s-au încheiat. Peste 900 de școli din toată țara, Republica Moldova și Școala de Limba Română ”Dacia” din Atena s-au înscris la ediția din acest an. Ca și anul trecut, concursul se va desfășura online, în perioada 5 mai – 15 iunie 2021.

” Ne bucură foarte mult interesul extraordinar manifestat de cadrele didactice, pentru înscrierea elevilor la acest concurs. Este minunat că am găsit cea mai bună soluție pentru continuarea, cu succes, a acestui proiect, oferind astfel șansa tuturor școlilor de stat sau private din România și nu numai, să testeze cunoștințele de cultură generală ale elevilor lor, permițându-le acestora libertatea de a se exprima într-un mod cât mai creativ”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu.

Este vorba despre un concurs gratuit, care se adresează elevilor începând de la clasa pregătitoare, până la clasa a VIII-a. Atât elevii, cât și școlile, care vor avea rezultate foarte bune, vor primi premii oferite de partenerii acestui concurs: Editura Litera, Centrul de Carte Străină Fischer International, MGT Educațional și Walnut Wisdom.

Școala cu cei mai mulți elevi pe podium va fi premiată cu un display interactiv, iar elevii vor primi, pe lângă diplome, cursuri de dezvoltare socio-emoțională, cărți și materiale educaționale în format digital sau tipărit, dar și alte premii speciale.

Concursul este organizat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

 

 

 

×