x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Taxe URIAȘE la facultățile de medicină și arte. Tinerii vor să plece la studii în străinătate din cauza costurilor mai mici

Taxe URIAȘE la facultățile de medicină și arte. Tinerii vor să plece la studii în străinătate din cauza costurilor mai mici

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2025   •   12:30
Taxe URIAȘE la facultățile de medicină și arte. Tinerii vor să plece la studii în străinătate din cauza costurilor mai mici

Studenții care nu au fost admiși la locurile de la buget ori sunt la a doua facultate plătesc taxe de școlarizare din ce în ce mai mari. În unele cazuri, sumele le depăşesc pe cele de la privat. Viitorii medici şi artişti resimt cel mai mult majorările.

În ultimii cinci ani, la medicină, de exemplu, sumele au crescut de la 9.000 la aproape 20.000 de lei.

Medicina se află în topul celor mai scumpe facultăţi, cu taxe de aproape 20.000 de mii de lei pe an în anul universitar 2025-2026, faţă de 15.000 de lei, în prezent. Decizia de majorare, transmite UMF, este motivată de cresterea cheltuielilor administrative, rata inflaţiei, dar şi mărirea burselor. Cei care urmează medicina la o facultate privată plătesc aproximativ de 9.000 de euro anual. 

Şi studiile pentru tinerii care vor să se facă actori sau regizori vor costa mai mult. La Facultatea de Film de la UNATC, programele de licenţă au ajuns la 12.000 lei.

Urmează Universitatea de Arhitectură în limba engleză, cu o taxă de 8.800 de lei. 

Taxe mai mici la facultățile din țările europene

Și la Facultatea de Interpretare muzicală. Pentru lecţiile de Canto, studenţii au taxa de 7.000 de lei pe an. La Universitatea de Drept,  taxa este mai mare decât la privat: 6.000 de lei, faţă de 5.500 de lei. 

Tot mai mulţi studenţi iau acum în calcul să urmeze o facultate în afara ţării. În ţările nordice, Norvegia, Danemarca, Suedia, taxele de şcolarizare sunt 0. În Olanda, cel mai popular pol educaţional universitar în acest moment, studenţii plătesc în jur de 2.000 de euro, potrivit observatornews.ro.

×
Subiecte în articol: medicina admitere studenţi