x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Educatie Titularizare 2020: Proba scrisă, programată în 29 iulie. Rezultatele finale, afișate în 11 august

Titularizare 2020: Proba scrisă, programată în 29 iulie. Rezultatele finale, afișate în 11 august

06 Iul 2020   •   14:23
Titularizare 2020: Proba scrisă, programată în 29 iulie. Rezultatele finale, afișate în 11 august

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a publicat, luni, calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar, conform căruia proba scrisă a Titularizării va avea loc în 29 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate în 11 august.

 

Calendarul privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost reactualizat prin ordin de ministru, potrivit MEC.

În urma promulgării de către președintele României, Klaus Iohannis, a Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, a fost aprobat prin ordin de ministru și transmis spre publicare în Monitorul Oficial, Calendarul mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021.

Astfel, în perioada 9-16 iulie, candidații la concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar își vor depune dosarele de înscriere la inspectoratele școlare sau le pot transmite și electronic.

Proba scrisă din cadrul Titularizării va avea loc în data de 29 iulie, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare în vigoare.

Primele rezultate vor fi afișate pe 4 august. Contestațiile vor fi depuse în perioada 4-5 august.

În data de 11 august vor fi afișate rezultatele finale.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Titularizare 2020