Este important ca programul școlar să fie ajustat corespunzător pentru a ține cont de sărbătorile religioase și de vacanțele elevilor. În acest caz, modificarea perioadei de vacanță de Paște pentru anul 2024 a fost necesară pentru a asigura că aceasta să cuprindă atât sărbătorile pascale ortodoxe, cât și cele catolice.
Inițial, vacanța de Paște pentru anul 2024 era planificată în perioada 13-21 aprilie, conform anunțului Ministerului Educației din 2023. Ulterior, această perioadă a fost modificată, deoarece nu cuprindea nici Paștele ortodox, nici cel catolic.
Astfel, vacanța de Paște 2024 începe sâmbătă, pe 27 aprilie, și se încheie marți, pe 7 mai 2024, având o durată totală de 11 zile! Această perioadă va acoperi sărbătorile pascale ale Bisericii Ortodoxe, însă nu și pe cele ale Bisericii Catolice.
Minivacanţă 1 Mai - Paşte 2024
Anul acesta, românii vor beneficia de o minivacanță de șase zile în luna mai, care va include și liberul de 1 Mai - Ziua Muncii. Guvernul a declarat ziua de 2 mai ca fiind liberă, pentru a face punte între 1 Mai și Vinerea Mare, care va fi pe 3 mai. Astfel, românii vor avea ocazia să se bucure de o perioadă mai lungă de odihnă.
Anul minivacanțelor continuă în august, când românii vor avea o altă perioadă de șase zile libere, inclusiv în timpul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului și în perioada sărbătorilor de iarnă, cu o minivacanță de 5 zile pentru Crăciun și a doua zi de Crăciun, potrivit antena3CNN.
Lista zile libere 2024
În 2024 avem 17 zile libere, cu două mai multe decât anul trecut, iar multe pică în weekend. Iată lista completă:
1 ianuarie – Anul Nou (luni)
2 ianuarie – Anul Nou (marți)
6 ianuarie – Bobotează (sâmbătă)
7 ianuarie – Sfântul Ioan Botezătorul (duminică)
24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române (miercuri)
1 mai – Ziua Muncii (miercuri)
2 mai (zi liberă stabilită de Guvern anul 2024)
3 mai – Vinerea Mare
5 mai – prima zi de Paște ortodox 2024 (duminică)
6 mai – a doua zi de Paște ortodox 2024 (luni)
1 iunie – Ziua Copilului (sâmbătă)
23 iunie – Rusalii (duminică)
24 iunie – A două zi de Rusalii (luni)
15 august – Adormirea Maicii Domnului (joi)
16 august (zi liberă stabilită de Guvern pentru anul 2024)
30 noiembrie – Sfântul Andrei (sâmbătă)
1 decembrie – Ziua Națională a României (duminică)
25 decembrie – prima de Crăciun (miercuri)
26 decembrie – a doua zi de Crăciun (joi)
27 decembrie (zi liberă stabilită de Guvern pentru anul 2024)