x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 10 turiști răniți în urma erupției unui vulcan din Java Centrală

10 turiști răniți în urma erupției unui vulcan din Java Centrală

02 Iul 2017   •   13:20
10 turiști răniți în urma erupției unui vulcan din Java Centrală

 Zece turişti au fost răniţi duminică în urma erupţiei freatice a unui vulcan din provincia indoneziană Java Centrală (vestul ţării), au informat doi oficiali de rang înalt, citaţi de Xinhua. 

    Potrivit directorului Agenţiei Naţionale de Vulcanologie, Kasbani, vulcanul a început să erupă la ora 12:00 ora Jakartei (05.00 GMT), aruncând spre cer cenuşă pe o distanţă de circa 50 de metri şi producând lavă rece. 

    Agenţia a interzis vizitatorilor intrarea în craterul Seleri, unul dintre cele zece cratere din zona vulcanului Dieng, pe o rază de 100 de metri de acesta, deoarece vulcanologii au observat o creştere a acumulării de aburi, a adăugat Kasbani. 

    "Turiştii se aflau deja la 15 metri de craterul Seleri azi (duminică), atunci când s-a produs erupţia", a declarat oficialul prin telefon pentru Xinhua. 
    
Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei naţionale de gestionare a dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, 10 turişti au fost răniţi în urma erupţiei. Răniţii sunt în prezent trataţi la o clinică din apropiere.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: eruptie java centrala