x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 11 septembrie: Hollande aduce un omagiu victimelor, dar critică răspunsul SUA de acum 15 ani

11 septembrie: Hollande aduce un omagiu victimelor, dar critică răspunsul SUA de acum 15 ani

11 Sep 2016   •   21:05
11 septembrie: Hollande aduce un omagiu victimelor, dar critică răspunsul SUA de acum 15 ani

Preşedintele francez Francois Hollande a adus un omagiu duminică victimelor atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, apreciind totodată că răspunsul american din urmă cu 15 ani, cu intervenţia în Irak, nu a făcut decât să extindă ameninţarea teroristă, transmite AFP.

"Da, în acea zi cu toţii am fost americani", a scris Hollande, într-un mesaj publicat duminică pe Facebook. "Dar oare am evaluat suficient şi am înţeles că eram cu toţii vizaţi şi că ne confruntam prin urmare cu un terorism de altă natură decât cel pe care lumea îl cunoscuse până atunci?", se întreabă Hollande. "Răspunsurile pe care administraţia americană le-a dat acestor atacuri planificate în interior şi executate metodic, departe de a eradica ameninţarea, au extins-o la un spaţiu mult mai amplu. Şi îndeosebi în Irak", a continuat Hollande, făcând aluzie la intervenţia SUA în Irak care a dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui Saddam Hussein.

"Şi, chiar dacă Franţa, cu (preşedintele de la acea vreme) Jacques Chirac, a refuzat în mod legitim să se alăture intervenţiei (în Irak) şi chiar a condamnat-o, nu a fost mai puţin victimă a consecinţelor haosului pe care a generat-o", mai spune Hollande. "11 septembrie 2001, această zi funestă în care aproape 3.000 de persoane au fost ucise la New York, Washington şi Shanksville, în atacuri care prin amploarea şi ţintele lor erau menite să aducă teroarea asupra Americii. 11 septembrie, cu vieţile sale îngropate, cu destinele sale distruse şi cu familiile îndoliate, revine (în memorie) de fiecare dată când în lume are loc un atentat sângeros. Ca o repetiţie a tragediei. Ca o reproducere a ororii. Ca o replică a terorii", a mai scris Hollande în mesajul său.

Sursa: AGERPRES

×