x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 15 salvatori, găsiți într-o groapă din Gaza. Șeful ONU este „șocat de atacurile armatei israeliene”

15 salvatori, găsiți într-o groapă din Gaza. Șeful ONU este „șocat de atacurile armatei israeliene”

de Redacția Jurnalul    |    03 Apr 2025   •   11:30
15 salvatori, găsiți într-o groapă din Gaza. Șeful ONU este „șocat de atacurile armatei israeliene”
Sursa foto: Hepta

15 salvatori au fost găsiți într-o groapă comună din Gaza. Șeful ONU, Antonio Guterres, a declarat că este „șocat de atacurile armatei israeliene” și a cerut „o anchetă completă, amănunțită și independentă”.

15 salvatori și lucrători umanitari au fost descoperiți într-o groapă comună Gaza. Cadavrele au fost găsite în orașul Rafah, din sudul regiunii.

Purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, a declarat miercuri că șeful organizației Antonio Guterres este „șocat de atacurile armatei israeliene” împotriva convoiului medical și de asistență. Guterres a cerut „o anchetă completă, amănunțită și independentă”.

Șeful Biroului ONU pentru Afaceri Umanitare (OCHA) din Teritoriile Palestiniene, Jonathan Whittall, a povestit „experiența șocantă” a participării la misiunea care a dus la descoperirea „gropii comune”. Cei 15 salvatori și lucrători umanitari, inclusiv opt din Semiluna Roșie Palestiniană și unul de la ONU, erau „în uniforme” atunci când au fost omorâți. „Ambulanțele au fost lovite una câte una”, a spus reprezentantul ONU, potrivit le Figaro.

Cele 15 cadavre găsite în urmă cu câteva zile la Rafah duc bilanțul victimelor din rândul lucrătorilor umanitari uciși în Gaza la „cel puțin 408”.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvatori groapa gaza