x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 157 de milioane de euro la Euro Millions. Unde a fost completat biletul câștigător

157 de milioane de euro la Euro Millions. Unde a fost completat biletul câștigător

02 Sep 2020   •   14:23
157 de milioane de euro la Euro Millions. Unde a fost completat biletul câștigător
Sursa foto: kostya6969/Getty Images/iStockphoto

Un participant la tragerea Euro Millions a câștigat 157 de milioane de euro, informează operatorul Francaise des Jeux, citat de AFP. Acesta a completat biletul în Franța. 

El are la dispoziţie 60 de zile pentru a revendica suma și este singurul din Europa care a nimerit combinaţia de numere câştigătoare.

FDJ nu a precizat dacă miza a fost realizată pe internet ori la vreo agenție.

Este al treilea cel mai mare câştig realizat Franţa din istoria loteriei Euro Millions, înființată în 2004.

170 de milioane de euro au fost câştigați de un jucător în regiunea Alpes-Maritimes (sud), în noiembrie 2012, iar 163 de milioane de euro au fost câştigaţi în regiunea Calvados (vest), în septembrie 2011.

În Europa, recordul este de 190 de milioane de euro, sumă câştigată de mai multe ori, ultima oară în noiembrie 2019, în Regatul Unit.

×
Subiecte în articol: euro millions loto