x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 20 de state din UE vor semna săptămâna viitoare un pact privind apărarea comună

20 de state din UE vor semna săptămâna viitoare un pact privind apărarea comună

08 Noi 2017   •   20:10
20 de state din UE vor semna săptămâna viitoare un pact privind apărarea comună

Cel puţin 20 de state membre ale Uniunii Europene vor semna săptămâna viitoare un pact privind apărarea comună, iniţiativă promovată de Franţa şi Germania, pentru finanţarea şi dezvoltarea infrastructurii militare comune, într-o manifestare a unităţii europene după decizia Marii Britanii de a părăsi blocul comunitar, transmite Reuters. 

Parisul şi Berlinul speră ca acordul să fie semnat pe 13 noiembrie la Bruxelles, iar Cooperarea Structurată Permanentă (PESCO) ar putea fi cel mai mare salt în politica de apărare a UE în ultimele decenii. 

Totuşi, încă existe diferenţe de opinie între Franţa şi Germania cu privire la ceea ce ar trebui să facă ţările semnatare ale noului pact. În timp ce Franţa doreşte ca un nucleu de ţări să contribuie la PESCO cu bani, echipamente militare şi disponibilitatea de a interveni peste hotare, Germania încearcă să extindă acordul pentru a include cât mai multe state, ceea ce în opinia unor experţi ar putea să îl facă mai puţin eficient. 

''Aceasta trebuie să ducă la un nivel superior de angajament dacă va funcţiona. Uniunea Europeană are deja o mulţime de forumuri pentru discuţii'', a spus un oficial european, care a descris PESCO drept o 'căsătorie defensivă'. 

Până în prezent, Franţa, Germania, Italia, Spania şi alte cel puţin 16 ţări din UE şi-au exprimat intenţia de a adera la această iniţiativă, care ar urma să fie lansată oficial la Consiliul European de iarnă, din luna decembrie. 

Unele ţări membre, printre care Danemarca, Portugalia şi Malta, încă nu s-au pronunţat public în legătură cu PESCO. 

Este clar însă că Marea Britanie, care intenţionează să părăsească blocul comunitar ca urmare a referendumului din iunie 2016, nu va participa la PESCO. Londra a încercat constant să blocheze cooperarea europeană în domeniul apărării, de teamă că acest lucru ar putea duce la crearea unei armate a UE. 

Diplomaţi francezi au afirmat că noul pact va avea câteva aspecte asupra cărora guvernele din UE vor conveni să coopereze şi să contribuie cu fonduri, printre iniţiativele avute în vedere fiind operaţiuni militare ale UE şi efectuarea în comun de investiţii şi achiziţii de capacităţi militare. 

Propunerile referitoare la PESCO includ un comandament medical european şi o reţea de centre logistice în Europa, crearea unui centru european de reacţie la crize şi pregătiri comune ale ofiţerilor militari. 

Mai mulţi oficiali NATO şi-au exprimat scepticismul în legătură cu PESCO, dar acum par să fi înţeles că pentru Uniunea Europeană este important să răspundă la crizele umanitare şi alte situaţii de criză, în special în Africa, o regiune unde NATO nu are responsabilităţi speciale. 

PESCO ''nu va fi în competiţie cu NATO'', a explicat un diplomat german. NATO se concentrează pe apărarea colectivă, în timp ce PESCO va asigura un răspuns mai rapid şi mai eficient al UE la evenimente precum criza Ebola din Africa, din 2014, a adăugat el.AGERPRES

×
Subiecte în articol: ue