x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 5.300 de imigranţi au fost salvaţi din Mediterana în numai o săptămână

5.300 de imigranţi au fost salvaţi din Mediterana în numai o săptămână

25 Aug 2015   •   14:30
5.300 de imigranţi au fost salvaţi din Mediterana în numai o săptămână

Circa 5.300 de imigranţi, în special din Africa subsahariană, au fost salvaţi săptămâna trecută în Mediterana în apropierea coastelor Libiei, a anunţat marţi Frontex, relatează AFP.

'Navele şi avioanele misiunii europene Triton, coordonată de Frontex, au ajutat la salvarea a aproximativ 3.400 din cei 5.300 de imigranţi salvaţi săptămâna trecută în apropierea coastelor libiene. Cei mai mulţi dintre ei au fost salvaţi în 27 de operaţiuni conduse la sfârşitul săptămânii (de vineri până duminică), unul dintre week-end-urile cele mai aglomerate de la lansarea misiunii în noiembrie 2014', se menţionează într-un comunicat Frontex.

'Nu am mai avut niciodată atâtea persoane la bord. Ne-am confruntat cu multe provocări sâmbătă, au existat numeroase nave în dificultate în acelaşi timp. Suntem bucuroşi că nu a fost înregistrat niciun deces', a declarat Lise Dunham, căpitanul navei norvegiene Siem Pilot care a participat la operaţiuni, se mai spune în comunicat.

Duminică, paza de coastă italiană a anunţat că a salvat sâmbătă, cu ajutorul navelor europene, 4.400 de imigranţi.

Potrivit Frontex, în primele şapte luni ale anului, circa 95.000 de imigranţi au fost salvaţi în Marea Mediterană.

×