x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe 500 de persoane din Douma au simptome ale unui atac chimic, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății

500 de persoane din Douma au simptome ale unui atac chimic, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății

11 Apr 2018   •   14:02
500 de persoane din Douma au simptome ale unui atac chimic, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății

Organizația Mondială a Sănătății (WHO) a afirmat că în jur de 500 de persoane au „semne și simptome asemănătoare cu expunerea la chimicale toxice”, după atacul din Douma, scrie The Guardian.

„WHO cere acces imediat în zonă pentru a oferi îngrijire celor afectați, pentru a evalua impactul asupra sănătății și pentru a oferi un răspuns cuprinzător la adresa sănătății publice”, a spus directorul adjunct al agenției pentru pregătirea și răspunsul în cazul unor situații de urgență, Peter Salama, într-o declarație făcută la Geneva.

Agențiile ONU nu au acces la majoritatea enclavelor din Ghouta Orientală, inclusiv Douma, unde a avut loc presupusul atac chimic. Guvernul sirian a negat orice responsabilitate pentru atac.

Raportul WHO adaugă dovezi despre utilizarea gazelor toxice în atacul care a ucis 42 de persoane și a ridicat perspectiva atacurilor americane împotriva forțelor loiale regimului lui Bashar al-Assad.

Medicii din Douma, utlimul oraș asediat care se află sub controlul opoziției în enclava din estul Ghoutei, lângă Damasc, au raportat că sute de pacienți au sosit sâmbătă noaptea cu simptome de expunere la substanțe chimice toxice.

Aceștia au spus că simptomele, care includ spume la nivelul gurii, sufocare, pupile dilatate, arsuri ale corneei, cianoza centrală (nuanță albastră pe piele) și un miros asemănător cu clorul, erau compatibile cu expunerea la un compus organofosforix. Gazul sarin este un astfel de produs chimic.

×