x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit Luc Montagnier, descoperitorul virusului HIV și câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină

A murit Luc Montagnier, descoperitorul virusului HIV și câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină

11 Feb 2022   •   09:00
A murit Luc Montagnier, descoperitorul virusului HIV și câștigător al Premiului Nobel pentru Medicină

Decesul fostului câştigător al Premiului Nobel pentru Medicină și descoperitor al virusului HIV, francezul Luc Montagnier, a fost confirmat, conform ziarului francez „Libération”, care citează informaţii din „Checknews”. Certificatul de deces a fost depus la primărie.

Montagnier a murit marţi, într-un spital american din Neuilly-sur-Seine. Joi dimineaţa, Didier Raoult - „guru al clorochinei” - a confirmat vestea printr-un tweet: „Luc Montagnier a murit. Pierdem un om a cărui originalitate, independenţă şi descoperiri de ARN au permis crearea laboratorului care a izolat şi identificat virusul SIDA”.

Montagnier avea 89 de ani şi, în 2008, împreună cu profesorul Françoise Barré-Sinoussi şi cu virologul german Harald zur Hausen, a primit Premiul Nobel pentru Medicină pentru că a descoperit virusul HIV. Recent, Montagnier îmbrăţişase poziţiile No Vax.

Născut la 18 august 1932 în Chabris, un orăşel situat în Centre-Val de Loire, a fost director emerit al Centre national de la recherche scientifique şi al Unităţii de Oncologie Virale a Institutului Pasteur din Paris, unde, în 1983, împreună cu Francoise Barre'-Sinoussi, a descoperit virusul HIV.

Pentru această descoperire, Montagnier a câştigat Premiul Nobel pentru Medicină, în 2008. Foarte stimat, omul de ştiinţă a lucrat cu cele mai mari institute ştiinţifice din lume. Pe lângă faptul că era director emerit al CNRS şi profesor la Institut Pasteur, a fost director al Centrului de Biologie Moleculară şi Celulară de la Queens College al Universităţii City din New York, director al unui institut de cercetare la Universitatea Jiao-tong din Shanghai. Munca lui a primit nenumărate premii şi onoruri.

În ultimele decenii ale vieţii şi carierei sale, Montagnier a susţinut multe teorii neştiinţifice. De la declaraţiile sale din 2010 cu privire la HIV, care ar putea fi eradicat cu o schemă nutriţională anume, până la cercetările privind principiul de bază al homeopatiei. Mai nou, a susţinut utilizarea de papaya împotriva SARS şi Parkinson până la susţinerea multor teze care stau la baza mişcărilor anti-vecciniste, punând la îndoială siguranţa vaccinurilor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: luc montagnier