x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe A murit "părintele criogeniei". Trupul i-a fost, evident, congelat

A murit "părintele criogeniei". Trupul i-a fost, evident, congelat

de Marina Constantinoiu    |    26 Iul 2011   •   11:06
A murit "părintele criogeniei". Trupul i-a fost, evident, congelat

Robert Ettinger, supranumit "parintele criogeniei', procedeul care consta in congelarea corpului defunctului in asteptarea unei eventuale readuceri la viata in urma progreselor stiintei, a murit sambata la 92 de ani in SUA, a anuntat luni fiul sau David, citat de AFP.

Trupul fondatorului miscarii criogeniei a fost imediat congelat dupa deces la Institutul de criogenie din Clintown Township (Michigan), pe care l-a infiintat in 1976, a adaugat fiul sau.

In 1964, Robert Ettinger a publicat cartea "Este omul nemuritor?', editata in lumea intreaga si din care noi editii urmeaza sa apara in Coreea de Sud, Taiwan sau China.
In aceasta lucrare el a dezvoltat teza conform careia "este posibil ca trupurile sa fie conservate pe durata nedeterminata' pana cand intr-o zi "stiinta medicala va putea repara pagubele provocate de boala si de criogenie'.

"Va veni o zi in care prietenii nostri din viitor vor putea sa ne readuca la viata si sa ne acorde ingrijiri medicale', a profetit Robert Ettinger.

Ettinger, profesor de fizica, si-a popularizat pe larg miscarea in SUA in anii '60 si '70, aparand la numeroase emisiuni de la televiziunile americane.

Nascut in 1918, el a luptat in Al Doilea Razboi Mondial in Belgia, unde a fost grav ranit. Spitalizat timp de mai multi ani, lui Robert Ettinger i s-au salvat picioarele datorita unor grefe osoase. Tehnica, pe atunci una inovatoare, i-a atras atentia asupra tehnologiilor medicale ale viitorului, sustine fiul sau.
Institutul de criogenie, organizatie nonprofit cu scopul declarat de a conserva trupurile neinsufletite, are 900 de membri in lumea intreaga, cu fialiale in Rusia, Australia sau Germania, potrivit Institutului. Aici se afla depozitate 106 trupuri supuse procedeului de criogenie.

Costul conservarii trupului pe durata nedeterminata, in azot lichid, este in prezent de 28.000 de dolari.
Robert Ettinger, al carui cadavru inghetat care a fost depus la institut alaturi de cel al mamei sale si de cele ale celor doua sotii, de asemenea criogenate, a infiintat si o asociatie dedicata cercetarii privind criogenia, noteaza AFP.

×
Subiecte în articol: criogenie robert ettinger