Toate cele cinci persoane aflate la bordul unui avion de turism de mici dimensiuni prăbuşit marţi peste un centru comercial în apropiere de Melbourne, în sudul Australiei, şi-au pierdut viaţa în accident, au anunţat autorităţile, citate de AFP.
Avionul cu două motoare, un Beechcraft, a deviat la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Essendon Fields, în apropiere de Melbourne, şi s-a prăbuşit peste un centru comercial, care încă nu se deschisese.
"Au existat cinci persoane aflate la bordul avionului şi se pare că nimeni nu a supravieţuit accidentului", a declarat Stephen Leane, un înalt oficial al poliţiei statului Victoria, a cărui capitală este oraşul Melbourne.
"Un avion uşor, închiriat pentru un zbor, a lovit centrul comercial DFO din Essendon", a declarat presei Lisa Neville, de la poliţia statului Victoria, vorbind de un "accident foarte, foarte tragic".
Premierul statului Victoria a evocat la rândul său "cel mai grav accident al aviaţiei civile în ultimii treizeci de ani în acest stat".
Avionul fusese închiriat pentru un zbor privat şi avea ca destinaţie insula King, situată între Melbourne şi Tasmania.
Consecinţele accidentului puteau fi şi mai grave, dat fiind faptul că aparatul s-a prăbuşit în apropiere de o autostradă care era foarte aglomerată la acea oră de vârf.
În imaginile difuzate în direct de televiziuni se puteau vedea flăcări şi pagube importante la mall şi clădirile din apropiere. O coloană de fum negru se ridica de la locul accidentului.
Mick Frewen, de la poliţia statului Victoria, a precizat că ancheta se orientează spre ipoteza unei pene de motor.
Pilotul, un australian în vârstă de 60 de ani, foarte experimentat, a lansat un apel de urgenţă înainte de accident.
Ambasada Statelor Unite a declarat că patru dintre victime sunt americani. AGERPRES