x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Actorul Michael Douglas a ajuns purtător de cuvânt pentru FBI

Actorul Michael Douglas a ajuns purtător de cuvânt pentru FBI

28 Feb 2012   •   21:00
Actorul Michael Douglas a ajuns purtător de cuvânt pentru FBI

Actorul american Michael Douglas (foto), interpretul magnatului veros din lumea finantelor Gordon Gekko in filmele din seria 'Wall Street', a devenit noul purtator de cuvant al FBI (Federal Bureau of Investigation) impotriva comertului ilicit de la bursa, informeaza bbc.co.uk.

In filmul original, lansat in 1987, perso­najul interpretat de Michael Douglas a rostit o fraza care a devenit de atunci celebra: 'Greed is good!' ('Lacomia este buna'). Pentru criticii de film si iubitorii de cinema, aceasta fraza ca­racterizeaza foarte bine excesele comise pe Wall Street in ultimele decenii si problemele economice cauzate ulterior de acestea.

In noul sau rol de purtator de cuvant al FBI, Michael Douglas i-a avertizat pe directorii de pe Wall Street in legatura cu riscurile unei astfel de atitudini. 'Filmul reprezinta o fictiune, dar problema este una reala', a declarat starul american. 'Economia noastra este tot mai dependenta de succesul si de integritatea pietelor financiare. Daca o afacere pare prea buna pentru a fi adevarata, atunci probabil chiar asa este', a mai spus acesta.

Prin aceasta initiativa, FBI incearca sa stopeze fraudele bursiere si, mai ales, o practica ilegala, cunoscuta pe Wall Street sub denumirea 'insider trading' (tranzactiile realizate pe baza unor informatii interne, cunoscute doar de agentii de bursa care administreaza un anumit produs financiar, n.r.). Intr-o declaratie publica, directorii FBI au declarat ca vor continua sa ii urmareasca 'pe cei care insala sistemul'. (Me­diafax)

×
Subiecte în articol: externe fbi michael douglas