x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Adjunctul secretarului general ONU denunţă decizia Rusiei privind regiunile separatiste ucrainene

Adjunctul secretarului general ONU denunţă decizia Rusiei privind regiunile separatiste ucrainene

22 Feb 2022   •   09:00
Adjunctul secretarului general ONU denunţă decizia Rusiei privind regiunile separatiste ucrainene

Rosemary DiCarlo, adjunct al secretarului general ONU, a denunţat, la începerea reuniunii Consiliului de Securitate, decizia preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk şi de a trimite trupe.

"Regret decizia recunoaşterii independenţei regiunilor separatiste, precum şi ordinul desfăşurării de trupe în estul Ucrainei", a declarat Rosemary DiCarlo, adjunct al secretarului general ONU responsabil de Afaceri Politice.

"Următoarele ore şi zile vor fi critice. Riscul unui conflict major este real şi trebuie evitat cu orice preţ", a precizat Rosemary DiCarlo, conform cotidianului Le Figaro.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat, luni seară, armatei ruse să intervină pentru ceea ce Moscova cataloghează drept misiuni de "menţinere a păcii" în regiunile separatiste ucrainene Lugansk şi Doneţk, după recunoaşterea independenţei acestora.

Rusia a mobilizat aproximativ 150.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei şi este acuzată de Statele Unite şi Marea Britanie că pregăteşte o invazie.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: onu