Morgan Geyser, una dintre cele două adolescente americane acuzate că au înjunghiat o colegă de şcoală în anul 2014 pentru a satisface o creatură malefică imaginară, a fost internată joi într-un spital psihiatric pentru o durată de 40 de ani, informează AFP.
Anissa Weier şi Morgan Geyser, care aveau 12 ani la data comiterii faptelor, au înjunghiat-o de 19 ori pe colega lor Payton Leutner într-o pădure din Waukesha, o localitate aflată la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri faţă de oraşul Milwaukee. Victima, în vârstă tot de 12 ani, a fost lăsată să moară în pădure, dar a fost găsită de un biciclist care a telefonat imediat la serviciile de urgenţe.
Payton Leutner, care s-a aflat "la un milimetru de moarte", potrivit unor documente depuse în instanţă, a reuşit să supravieţuiască şi a fost externată după şase zile petrecute în spital.
Cele două agresoare adolescente, în prezent în vârstă de 15 ani, frecventau un site care publică poveşti horror. Potrivit acuzării, ele au dorit să ucidă un om pentru a satisface dorinţele unui personaj virtual intitulat Slender Man, un răpitor de copii potrivit legendelor online, temându-se că acea creatură le va ataca familiile dacă ele nu vor face acel lucru.
"Îmi pare rău, nu voiam să se întâmple aşa. Sper că ea (victima agresiunii, n.r.) se va face bine", a declarat Morgan Geyser, în sala de judecată.
Anissa Weier a fost condamnată în luna decembrie la 25 de ani de internare într-un spital psihiatric.AGERPRES