Preşedintele Hamid Karzai a fost învestit în această dimineaţă pentru un nou mandat de cinci ani la conducerea Afganistanului, de preşedintele Curţii Supreme,anunţă televiziunea publică afgană, citată de AFP.
Karzai, un protejat al Occidentului, a depus jurământul în cursul unei ceremonii desfăşurată sub măsuri stricte de securitate, în prezenţa a 800 de invitaţi, dintre care 300 de oficiali străini (preşedintele pakistanez Asif Ali Zardari şi secretarul de stat american Hillary Clinton). Karzai urmează să învestească el în funcţia de vicepreşedinte doi foşti "lorzi ai războiului" cu o reputaţie controversată - Hazara Karim Khalili şi "mareşalul pe viaţă" Mohammad Qasim Fahim, acuzat de încălcări ale drepturilor omului şi de trafic de droguri.
Hamid Karzai a fost reales la conducerea statului după alegeri contestate, marcate de fraude masive în favoarea sa în primul tur, din 20 august, şi după retragerea adversarului său Abdullah Abdullah înainte de al doilea tur. Preşedintele afgan urmează să rostească un discurs foarte aşteptat de comunitatea internaţională, care şi-a amplificat presiunile asupra lui pentru a elimina corupţia şi pentru a-şi reface legitimitatea.
La nouă ani de la căderea regimului taliban şi preluarea puterii de către Hamid Karzai, Afganistanul se confruntă cu o insurecţie din ce în ce mai sângeroasă, Guvernul are un control foarte limitat, corupţia a devenit endemică, iar producţia de opiu depăşeşte cererea mondială.
Citește pe Antena3.ro