"Această persoană a comunicat cu servicii străine, şi anume cu Mossad-ul, colectând informaţii clasificate şi, cu participarea asociaţilor, a furnizat documente serviciilor străine, inclusiv Mossad-ului", susține sursa citată, care nu a dezvăluit numele agentului.
Potrivit IRNA, acuzatul a înmânat informaţii secrete unui "ofiţer Mossad" cu scopul de "propagandă pentru grupuri şi organizaţii care se opun Republicii Islamice".
"Pedeapsa cu moartea a fost aplicată în această dimineaţă (sâmbătă) în închisoarea din Zahedan, capitala provinciei Sistan-Balucistan, împotriva spionului regimului sionist", a scris și Mizan Online.
Iranul a anunţat în mai multe rânduri arestarea unor agenţi bănuiţi că lucrau pentru servicii de informaţii străine, inclusiv pentru Israel.
Republica Islamică a acuzat deja Israelul că a sabotat unele dintre site-urile sale nucleare şi că a asasinat mai mulţi oameni de ştiinţă iranieni.
În decembrie 2022, patru bărbaţi au fost spânzuraţi după ce au fost condamnaţi la moarte pentru "cooperare" cu Israelul.
Peste 600 de persoane au fost executate în Iran până la sfârşitul lunii octombrie în acest an, cea mai mare cifră anuală din ultimii opt ani, potrivit unui bilanţ al grupului pentru apărarea drepturilor omului Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia.