Saga intruşilor de la Casa Albă Tareq şi Michaele Salahi - continuă cu posibila demitere a agenţilor care au asigurat paza reşedinţei preşedintelui american în timpul unei petreceri organizate săptămâna trecută.
Potrivit paginii de internet a cotidianului Washington Post, împotriva agenţilor Serviciului Secret au fost deja luate măsuri administrative. Directorul acestui serviciu care se ocupă cu protecţia lui Barack Obama, Mark Sullivan, a declarat în faţa Comisiei pentru Securitate Internă din cadrul Camerei Reprezentanţilor că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru breşa de securitate creată la dineul de săptămâna trecută.
La audieri au fost invitaţi să depună mărturie şi soţii Salahi, precum şi Desiree Rogers, secretarul pe Probleme Sociale de la Casa Albă. Toţi trei au refuzat să răspundă apelului. În consecinţă, comisia a anunţat că ar putea trimite o citaţie cuplului care a pătruns fără invitaţie la dineul oficial.
Citește pe Antena3.ro