După ce a scăpat şi de femei în cursa prezidenţială, actualul preşedintele iranian, care are toate şansele să fie reales, vrea să fie sigur însă de victorie, iar pentru asta a început să-şi mituiască alegătorii săraci cu... cartofi.
Guvernul de la Teheran descarcă de zor cartofi din cele 400.000 de tone alocate populaţiei sărace din 28 de provincii ale ţării, scrie Times online. Oficial, s-a spus că respectiva cantitate provine dintr-o aşa-zisă "suprarecoltă", însă toată lumea ştie că barabulele sunt împărţite săracilor în schimbul voturilor, pentru ca Mahmoud Ahmadinejad să mai stea o tură la putere.De altfel, opozanţii lui l-au acuzat în faţă că "îi mituieşte pe săraci". Şi Ahmadinejad, şi opoziţia ştiu că, pentru majoritatea iranienilor, ţinta alegerilor e situaţia economică a ţării, chiar dacă din afară, dar şi pentru "cunoscătorii" din interior, adevărata miză a alegerilor prezidenţiale care vor avea loc peste două săptămâni este ambiţia nucleară a preşedintelui.
SURSA MÂNDRIEI
Ahmadinejad ştie să umble la coarda sensibilă a populaţiei şi o întinde acum de ambele capete. Pe de-o parte, îşi îndoapă poporul înfometat cu cartofi, iar pe de alta, îi alimentează orgoliul naţional cu programul nuclear.
Pentru cei mai mulţi dintre iranieni, ideea că ţara lor ar putea să fie o putere nucleară în faţa căreia să tremure Occidentul şi, în special, americanii, e o sursă nesecată de mândrie, prin care Ahmadinejad reuşeşte să-i păcălească uşor, abătându-le astfel atenţia de la situaţia economică. I-a păcălit şi când a preluat puterea, promiţându-le că le va asigura bunăstarea, iar fiecărui cetăţean iranian, o parte din profitul petrolier. Iranul a avut chiar profit mai mare decât se aştepta, de 300 miliarde de dolari, dar săracii nu au văzut nici măcar un cent, mai scrie publicaţia britanică.
În schimb, puterea a avut grijă să-l cheltuiască pe tot rapid, ca şi cum nu ar mai fi existat ziua de mâine, provocând creşterea inflaţiei, a preţurilor proprietăţilor imobiliare şi a chiriilor, nefiind în stare să asigure însă locuri de muncă pentru şomeri. Dar Ahmadinejad continuă să bată moneda pe forţa nucleară, comparându-şi criticii cu nişte "câini" şi spunând despre ei că "dacă te retragi, te atacă, iar dacă îi ataci, se retrag".
Este de aşteptat ca Ahmadinejad să câştige alegerile. Are sprijinul ayatollah-ului Khamenei, al Guvernului şi al Basij, poliţia "morală", iar acum, cu cartofii s-a asigurat şi de sprijinul sărăcimii şi în rândul bătrânilor de la ţară, care îl idolatrizează pe Ahmadinejad.