x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe ALERTĂ ROŞIE în Chile, după erupţia vulcanului Copahue, aflat la graniţa cu Argentina (VIDEO)

ALERTĂ ROŞIE în Chile, după erupţia vulcanului Copahue, aflat la graniţa cu Argentina (VIDEO)

24 Dec 2012   •   11:18
 ALERTĂ ROŞIE în Chile, după erupţia vulcanului Copahue, aflat la graniţa cu Argentina (VIDEO)

Chile a emis o alertă roşie pentru un vulcan la graniţa cu Argentina ce a devenit tot mai activ, informează Associated Press, citată de Agerpres. Vulcanul Copahue, aflat la frontiera cu provincia argentiniană Neuquen, a început să arunce sâmbătă coloane de cenuşă şi gaz în aer. Responsabilii au emis o alertă galbenă şi apoi portocalie.
                  
Oficiul chilian de urgenţă ONEMI a ridicat alerta duminică în regiunea Biobio după ce a înregistrat activitate seismică sâmbătă noapte şi un nor de cenuşă de aproape 1,5 kilometri înălţime.
                  
Unitatea geologică a Ministerului Minelor Sernageomin recomandă observarea atentă pe o rază de 15 kilometri în jurul craterului activ în caz de scurgeri de noroi vulcanic. Oficialii afirmă că încă nu este nevoie să evacueze zona.
                  
Vulcanul Puyehue din sudul Chile a erupt anul trecut, forţând anularea a sute de zboruri şi evacuarea a mii de persoane.



×