Poliţia de pe acest aeroport din nord-vestul Columbiei a găsit în bagajele lui Leon Fredy Munoz în total 346 de grame de droguri, a explicat procuroarea Marlenne Orjuela Rodriguez în audierea de marţi de la Curtea supremă a Columbiei.
Ambasadorul afirmă că drogul i-a fost ascuns în bagaje de rivalii săi politici şi că el personal nici nu ştie cum arată cocaina.
Procuroarea a cerut o pedeapsă cu închisoarea între 9 şi 11 ani. Curtea supremă a Columbiei, care a fost sesizată de afacere întrucât priveşte un "înalt funcţionar", va decide într-o altă audiere în acest caz.
Diplomatul columbian a fost eliberat la câteva zile după arestarea sa, pe 31 mai 2018. El a fost apoi membru în camera inferioară a Congresului între 2018 şi 2022, fiind numit ambasador la Managua la puţin timp după alegerea preşedintelui columbian Gustavo Petro în august 2022.
Inculparea diplomatului survine într-un context de turbulenţe în relaţiile dintre Columbia şi Nicaragua.
Luni, preşedintele Nicaraguăi, Daniel Ortega, i-a calificat pe omologii săi columbian şi brazilian drept marionete ale ţărilor Uniunii Europene şi ale SUA, după ce aceştia au refuzat să recunoască rezultatele contestate ale alegerilor prezidenţiale din Venezuela care l-au dat drept câştigător pe preşedintele în exerciţiu Nicolas Maduro.
El porqué la fiscalía pide mínimo 11 años de cárcel al petrista y amigo de Daniel Quintero, León Fredy Muñoz por narcotráfico, captura en flagrancia...
— Elkin Isaza (@ElkinIsazaCast) August 28, 2024
Y és de Alianza Verde. https://t.co/6q9QisQLk9 pic.twitter.com/DDVTJRzK2V