Ambasadoarea Statelor Unite la Naţiunile Unite, Nikki Haley, a declarat într-un interviu că vede schimbarea de regim în Siria ca fiind una dintre priorităţile administraţiei Trump în ţara devastată de război civil, relatează Reuters. Înfrângerea Statului Islamic, scoaterea Siriei de sub influenţa iraniană şi alungarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad sunt priorităţi pentru Washington, a declarat Haley într-un interviu acordat emisiunii "State of Union", care va fi difuzat integral duminică. "Noi nu vedem o Sirie paşnică cu Assad acolo", a spus Haley. Aceste comentarii arată o diferenţă de abordare faţă de declaraţiile făcute de Haley înainte ca Statele Unite să lovească o bază aeriană siriană cu 59 de rachete Tomahawk joi, ca represalii pentru ceea ce ele afirmă că a fost un atac cu arme chimice al forţelor lui Assad vizând civili sirieni.
Preşedintele Donald Trump a ordonat lovitura cu rachete după imaginile văzute la televiziune arătând copii suferind leziuni provocate de arme chimice. "Este vorba despre schimbarea priorităţilor (în luptă) şi prioritatea noastră nu mai este să stăm şi să ne concentrăm pe obţinerea plecării lui Assad", a declarat Haley reporterilor la 30 martie, cu doar câteva zile înainte ca zeci de civili sirieni să fie ucişi într-un atac cu arme chimice.
Poziţia secretarului de stat Rex Tillerson a părut să fie mai îngăduitoare în ceea ce-l priveşte pe Assad, declarând sâmbătă că prima dintre priorităţile Washingtonului este înfrângerea Statului Islamic. Odată ce ameninţarea Statului Islamic va fi redusă sau eliminată, "cred că ne putem îndrepta direct atenţia spre stabilizarea situaţiei în Siria", a declarat Tillerson în extrase dintr-un interviu la emisiunea "Face the Nation" de la canalul CBS, interviu ce va fi difuzat integral duminică. Potrivit lui Tillerson, Statele Unite speră că vor putea aduce părţile împreună pentru a începe procesul de a se ajunge la o
soluţie politică.
Forţele siriene au lansat noi lovituri aeriene sâmbătă care au ucis 18 persoane, inclusiv cinci copii, în provincia Idlib controlată de rebeli, au anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului şi serviciul de salvare al apărării civile.