x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii au autorizat a treia doză de vaccin Pfizer pentru vârstnici și persoanele vulnerabile

Americanii au autorizat a treia doză de vaccin Pfizer pentru vârstnici și persoanele vulnerabile

23 Sep 2021   •   09:00
Americanii au autorizat a treia doză de vaccin Pfizer pentru vârstnici și persoanele vulnerabile

Agenția americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat miercuri administrarea celei de-a treia doze de vaccin Pfizer pentru vârstnici și persoanele vulnerabile, informează Reuters.

Decizia FDA deschide calea pentru vaccinarea cu a treia doză a milioane de oameni care au primit a doua doză de vaccin cu cel puțin șase luni în urmă. Este vorba persoane care au peste 65 de ani, pentru cele cu risc crescut de boală severă și pentru cele care sunt expuse în mod regulat la virus.

Modificarea autoizației va permite rapeluri pentru grupuri precum lucrătorii din domeniul sănătății, profesorii și personalul de îngrijire din centrele de zi, lucrătorii din alimentație și cei din adăposturile fără adăpost sau din închisori, a anunțat Janet Woodcock, de la FDA, printr-un comunicat.

Pentru administrarea celei de-a treai doze mai este nevoie de aprobarea Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA.

Pfizer a cerut FDA ca administrarea celei de-a treia doze să fie aprobată pentru toate persoanele de peste 16 ani și a prezentat datele săptămâna trecută unui grup de consilieri FDA.

Grupul a votat însă împotriva propunerii, dar a spus că dovezile au arătat că a treia doză este de ajutor pentru persoanele în vârstă și cele cu risc crescut.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: a treia doza