x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii au iesit in strada, în mai multe oraşe, împotriva violenţelor poliţiei

Americanii au iesit in strada, în mai multe oraşe, împotriva violenţelor poliţiei

10 Iul 2016   •   13:10
Americanii au iesit in strada, în mai multe oraşe, împotriva violenţelor poliţiei

Manifestaţii împotriva împuşcării a doi bărbaţi de culoare de către poliţişti în ultimele zile în SUA au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe americane, protestele fiind marcate de arestări şi ciocniri între demonstranţi şi forţele de ordine, transmit Reuters şi AFP.

Marşuri au avut loc la New York, Washington, San Francisco, dar şi în alte oraşe, în a treia zi de proteste după împuşcarea lui Alton Sterling de către poliţie la Baton Rouge, Louisiana, marţi, şi a lui Philando Castile, miercuri noaptea, la Saint Paul, Minnesota.

Sâmbătă seara, sute de protestatari au blocat artera principală care face legătura între Minneapolis şi Saint Paul. Somaţi să se disperseze, aceştia au aruncat cu pietre, sticle şi alte obiecte asupra poliţiştilor, rănind cel puţin trei. Forţele de ordine au operat arestări şi au folosit fumigene pentru a dispersa mulţimea. Conform unor participanţi la protest, poliţiştii au recurs la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Un marş la Baton Rouge a degenerat în ciocniri între poliţie şi activişti Black Panther, dintre care unii purtau arme de foc. Mai multe persoane au fost reţinute şi au fost confiscate două arme, a anunţat poliţia locală.

Proteste au mai avut loc la Nashville, unde o arteră de circulaţie a fost blocată pentru scurt timp, dar şi la Indianapolis şi San Francisco.

La New York, sute de persoane au mărşăluit pentru a denunţa violenţele poliţiei împotriva populaţiei de culoare, zeci de persoane fiind reţinute după ce au blocat Fifth Avenue. 'Cine va fi următorul ?', 'Nu trageţi', 'Destul', 'Atenţie la rasism', se putea citi pe pancarte, alături de numele celor doi bărbaţi de culoare ucişi de poliţişti.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua statele unite violente violenta politie