x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii construiesc strategii / Planuri SUA la Marea Neagra

Americanii construiesc strategii / Planuri SUA la Marea Neagra

de Irina Cristea    |    09 Mar 2006   •   00:00
Americanii construiesc strategii / Planuri SUA la Marea Neagra

Zona Marii Negre, democratizarea statelor de la "periferia Europei" si conflictul din Transnistria sunt puncte de interes pentru Departamentul american de Stat.

Statele Unite au o strategie in patru puncte pentru zona Marii Negre, o regiune care prezinta un interes deosebit, a declarat Mark Pekala, specialist la Biroul pentru Europa si Eurasia in Departamentul de Stat, citat de Mediafax. Aflat la Bucuresti pentru o serie de intalniri cu oficialii romani, Pekala a subliniat ca administratia de la Washington a avut foarte multe de castigat din opiniile si strategiile romanesti pentru aceasta regiune.

Strategia la care s-a referit responsabilul american a facut obiectul principal al discutiilor pe care le-a avut la Bucuresti. Potrivit lui Pekala, intentiile Statelor Unite sunt de a promova democratia, libertatea si economia de piata, securitatea frontierelor impotriva formelor de trafic ilegal, cooperarea transfrontaliera pentru combaterea terorismului si securitatea energetica, domeniu important pentru Romania si Statele Unite si care incepe sa capteze si interesul Europei.

OBIECTIVE COMUNE. Specialistul american a luat in discutie si relatia dintre SUA si Uniunea Europeana (UE), spunand ca cele doua parti au interese similare. Un astfel de obiectiv global comun este, a spus Pekala, promovarea democratiei "la periferia Europei", in tari precum Georgia, Ucraina, Republica Moldova sau Belarus, dar si in zone mai indepartate, cum ar fi Afganistan si Iran.

TEME NEDISCUTATE. De pe agenda discutiilor nu a lipsit Republica Moldova. Desi a recunoscut ca nu este specializat in problematica conflictului transnistrean, expertul pe Europa si Eurasia din Departamentul american de Stat a atras atentia ca Statele Unite vor ca Federatia Rusa sa indeplineasca Acordurile de la Istanbul, din 1999, si sunt incantate de misiunea UE de monitorizare a frontierei dintre Republica Moldova si Ucraina, care este o componenta importanta a solutiei. Intrebat daca Washingtonul sustine intrarea Romaniei in formatul de negocieri pentru solutionarea crizei transnistrene, Pekala a evitat sa dea un raspuns ferm.

Oficialul american a spus ca Statele Unite se consulta frecvent cu Romania in legatura cu acest subiect, chiar daca au doar statutul de observatori. De asemenea, el a mai apreciat ca "entitatile din formatul 5 + 2 trebuie sa coopereze cat mai strans pentru gasirea unei solutii".
×
Subiecte în articol: externe