x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii, îngrijorați că nu știu ce se întâmplă cu armele livrate Ucrainei. Racheta Javelin, pe post de bumerang

Americanii, îngrijorați că nu știu ce se întâmplă cu armele livrate Ucrainei. Racheta Javelin, pe post de bumerang

de Şerban Mihăilă    |    21 Apr 2022   •   07:15
Americanii, îngrijorați că nu știu ce se întâmplă cu armele livrate Ucrainei. Racheta Javelin, pe post de bumerang

Deși consideră că, pe termen scurt, livrarea de echipamente militare în valoare de sute de milioane de dolari este vitală pentru rezistența ucraineană contra Rusiei, SUA sunt tot mai îngrijorate de perspectiva ca, pe termen lung, aceste arme să ajungă în mâinile dușmanilor Americii. Odată intrate pe teritoriul ucrainean, echipamentele americane sunt greu de urmărit, iar administrația Biden se află în stare de alertă.

SUA au foarte puține modalități de a urmări traseul armelor antitanc și antiaeriene pe care le-au trimis în cantități substanțiale peste graniță, în Ucraina, susțin surse oficiale americane citate de CNN. 

Acest „unghi mort” e provocat, în principal, de lipsa militarilor americani din Ucraina, precum și de portabilitatea ușoară a multora dintre sistemele de luptă mai mici, care intră acum în avalanșă pe teritoriul invadat de ruși.

Este vorba însă despre un risc conștient pe care administrația Biden este dispusă să și-l asume, deoarece, în acest moment, Casa Albă consideră că neînarmarea adecvată a Ucrainei ar reprezenta un pericol și mai mare, iar țara ar cădea în mâinile agresorilor ruși, a precizat, sub acoperirea anonimatului, o sursă din domeniul apărării.

Atunci când a luat decizia de a trimite sute de milioane de dolari în arme și echipamente în Ucraina, în „cea mai mare livrare recentă dintr-un conflict către o țară parteneră”, administrația de la Washington a luat în calcul riscul ca unele dintre transporturi să ajungă în cele din urmă în locuri neașteptate, a adăugat sursa citată de televiziunea americană. 

La cheremul ucrainenilor

„Dispunem de informații exacte pentru o perioadă scurtă de timp. Atunci când armele intră în ceața războiului, datele noastre se apropie de zero: totul intră într-o mare gaură neagră!”, a recunoscut o altă sursă, din serviciile americane de spionaj, referindu-se la traseul echipamentelor militare furnizate Ucrainei. 

Deoarece americanii nu sunt pe linia frontului, SUA și NATO se bazează foarte mult pe informațiile furnizate de guvernul de la Kiev. În privat, oficialii mărturisesc însă că autoritățile ucrainene au tendința de a oferi doar date care le susțin cauza, în vederea obținerii unui ajutor cât mai mare, afirmă sursele CNN.  

Timp de luni de zile, oficialii americani și occidentali au oferit relatări detaliate despre ceea ce știe Vestul despre situația forțelor rusești din interiorul Ucrainei: câte victime au făcut, puterea de luptă rămasă, stocurile de arme, ce tipuri de muniții folosesc și unde.

Dar, când vine vorba de forțele ucrainene, oficialii citați recunosc că Occidentul - inclusiv SUA - are unele lacune în ceea ce privește informațiile. Estimările occidentale cu privire la victimele ucrainene sunt, de asemenea, neclare. „Este greu de urmărit ceva, când nu e nimeni pe teren.”, a declarat o altă sursă menționată de CNN.

Un membru al Congresului american a afirmat, însă, că, deși nu are militari pe linia frontului, SUA dispun de instrumente pentru a afla ce se întâmplă, indiferent de ceea ce spun ucrainenii, utilizând pe scară largă imaginile din satelit și profitând de faptul că atât armata Ucrainei, cât și cea a Rusiei par să folosească echipamente de comunicații comerciale.

Potrivit unei alte surse din Congres, Pentagonul consideră că informațiile pe care le primește din Ucraina sunt în general fiabile, deoarece SUA antrenează și echipează armata ucraineană de opt ani, dezvoltând relații puternice. Dar asta nu înseamnă că nu există unele „unghiuri moarte”, a spus sursa, cum ar fi chestiuni precum statutul operațional al sistemelor S-300 ale Ucrainei.

Unde sunt armele?

SUA și NATO afirmă că furnizează arme Ucrainei, în funcție de ceea ce forțele ucrainene spun că au nevoie. Acest principiu se aplică fie că este vorba de sisteme portabile precum rachetele „Javelin” și „Stinger” sau de echipamentul de apărare antiaeriană slovac „S-300”, care a fost trimis săptămâna trecută.

Rachetele, puștile și muniția sunt mult mai greu de urmărit decât sistemele mai mari, precum „S-300”, care a ajuns pe calea ferată. Deși rachetele „Javelin” au numere de serie, nu există prea multe modalități de a urmări transferul și utilizarea lor în timp real.

Săptămâna trecută, SUA au fost de acord să furnizeze Kievului armament de mare putere, pe care unii oficiali ai americani îl considerau un risc de escaladare prea mare în urmă cu câteva săptămâni, inclusiv 11 elicoptere „Mi-17”, 18 obuziere de 155 mm și încă 300 de drone „Switchblade”. O mare parte din acest sprijin, însă, nu a fost pus încă în funcțiune, iar „Switchblade” sunt drone mobile, ce se folosesc o singură dată și, în consecință, nu mai pot fi urmărite după aceea.

„Nu aș putea să vă spun unde se află în Ucraina și dacă ucrainenii le folosesc în acest moment.”, declara, săptămâna trecută, un oficial american din domeniul apărării. „Nu ne spun fiecare cartuș pe care îl trag, cu cine și când. S-ar putea să nu știm niciodată cu exactitate în ce măsură folosesc «Switchblade».”, a adăugat el.

Departamentul Apărării al SUA nu alocă armele pe care le trimite pentru anumite unități, a precizat, între timp, secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby.

Camioanele încărcate cu paleți de arme furnizate de Pentagon sunt preluate de forțele ucrainene - în principal în Polonia - și apoi duse în Ucraina,  a mai spus el. „Apoi, depinde de ucraineni să stabilească unde merg și cum sunt alocate în interiorul țării lor.”, a adăugat Kirby. 

Precedentul afgan

Experții de apărare susțin că principalul pericol provocat de valul de arme canalizat acum în Ucraina este ce se întâmplă cu acestea atunci când războiul se termină sau dacă se prelungește la nesfârșit. 

Timp de decenii, SUA au trimis echipamente militare în Afganistan, mai întâi pentru a-i înarma pe mujahedini în lupta lor contra armatei sovietice, apoi pentru a dota forțele afgane împotriva talibanilor.

Inevitabil, unele arme au ajuns pe piața neagră, inclusiv rachete antiaeriene „Stinger”, același tip de echipament militar pe care SUA le furnizează acum Ucrainei.

Deși au încercat să recupereze rachetele după războiul sovietic din Afganistan, americanii nu au reușit să le găsească pe toate, iar când SUA au invadat, la rândul lor, statul asiatic, în 2001, Casa Albă s-a temut că acestea ar putea fi folosite de talibani contra „US Army”.

În plus, o mare parte din ceea ce armata SUA a lăsat în urmă pentru a ajuta forțele afgane a intrat în arsenalul talibanilor, după prăbușirea guvernului de la Kabul și retragerea armatei americane. 

Alte arme americane au ajuns în mâinile adversarilor SUA. Echipamente militare vândute Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite au ajuns, în timp, la insurgenți legați de Al-Qaeda și Iran. 

Riscul ca un scenariu similar să se întâmple și în Ucraina există, de asemenea, a recunoscut un oficial de la Pentagon. În 2020, inspectorul general al Departamentului Apărării a publicat, de altfel, un raport în care își exprima îngrijorarea cu privire la monitorizarea utilizării finale a armelor trimise în Ucraina.

Având în vedere, însă, nevoile acute, pe termen scurt, ale ucrainenilor pentru mai multe arme și muniții, riscul pe termen lung ca acestea să ajungă pe piața neagră sau în mâini greșite a fost considerat acceptabil, a mai spus oficialul.

Eșecurile rușilor pe linia frontului demonstrează că, deocamdată, armele americane fie au fost folosite, fie au rămas în mâinile ucrainenilor

×