x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Amiral rus: Începem dezvoltarea unei puternice flote la Marea Neagră

Amiral rus: Începem dezvoltarea unei puternice flote la Marea Neagră

23 Iul 2014   •   11:42
Amiral rus: Începem dezvoltarea unei puternice flote la Marea Neagră
Sursa foto: iltalehti.fi

Amiralul Aleksandr Vitko a anunţat că Rusia îşi va consolida flota din Marea Neagră, al cărei port de dislocare este la Sevastopol, în Crimeea. "Începem astăzi dezvoltarea unei puternice flote la Marea Neagră", a declarat Vitko, într-un mesaj difuzat de serviciul de presă al flotei.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că Rusia 'trebuie să restabilească infrastructura militară' la Sevastopol, în Crimeea, 'pentru a consolida capacitatea de apărare a ţării', ca răspuns la sporirea prezenţei NATO în Europa de Est şi, în special, la mările Neagră şi Baltică.

Mai mult de 86 miliarde de ruble (aproximativ 1,75 miliarde de euro) ar urma să fie alocate dezvoltării Flotei Rusiei din Marea Neagră până în 2020, a anunţat în luna mai ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, conform AFP, citată de Agerpres.

×