Deşi mulţi dintre criticii săi se îndoiesc că ştie să citească, fostul preşedinte american George W. Bush pregăteşte un volum de memorii care-i va purta semnătura. Potrivit Fox News, fostul lider de la Casa Albă a vorbit despre viitoarea apariţie editorială într-o apariţie publică la Universitatea din Mobile, statul Alabama. "Am scris o carte iar acest lucru va reprezenta un şoc pentru elite", a spus Bush, precizând că volumul, intitulat "Decision Points", va fi despre deciziile pe care le-a luat în calitate de preşedinte. "Este o carte foarte amuzantă", a mai spus el, precizând că, oricât de tare s-a distrat pe parcursul celor două mandate la Casa Albă, viaţa i se pare mult mai simpatică de când nu mai e preşedinte.